Peter Magyar, la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria: „Foarte aproape de un acord”
Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru ţara sa. El difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: „Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord”, transmit agențiile Reuters și Agerpres.
Uniunea Europeană a blocat finanţări pentru Ungaria în mandatul precedentului prim-ministru, Viktor Orban, pe motiv că Budapesta nu respectă standardele europene privind statul de drept şi nu asigură combaterea corupţiei. Fondurile respective sunt vitale pentru economia ungară, care stagnează practic de patru ani, şi pentru bugetul de stat supus unor presiuni puternice.
Peter Magyar anunţase deja că intenţionează să semneze săptămâna aceasta un acord politic cu UE. Joi, el a precizat că urmează să se întâlnească cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vineri după-amiază, pentru a aplana orice neînţelegeri rămase după tratativele pregătitoare extensive.
Şeful executivului ungar a afirmat că au rămas de soluţionat unele probleme privind combaterea corupţiei, dar s-a ajuns la o înţelegere privind „multe chestiuni importante”.
El a adăugat că va solicita oficial în viitorul apropiat aderarea Ungariei la Parchetul European (EPPO).
În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, Magyar a reafirmat că Ungaria va fi de acord cu începerea negocierilor numai după o înţelegere privind drepturile minorităţii etnice ungare de pe teritoriul ucrainean. El a adăugat că dialogul pe această temă este în curs şi apreciat discuţiile drept „încurajatoare”.
Noul guvern de la Budapesta este presat să deblocheze până la termenul-limită din 31 august cota Ungariei din fondul european de redresare – 6,5 miliarde de euro sub formă de credite nerambursabile şi 3,9 miliarde de euro ca împrumuturi în condiţii avantajoase. UE a blocat de asemenea fonduri structurale de circa şapte miliarde de euro, însă acestea rămân disponibile mai mulţi ani.