Sari direct la conținut

Petiție online în Rusia împotriva mobilizării. Navalnîi: Cinci milioane de ruşi se vor ascunde prin ţară pentru a nu fi mobilizaţi

HotNews.ro
Alexei Navalnii, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia
Alexei Navalnii, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, a afirmat, în timpul unei ședințe de judecată desfăşurată la Kovrov, că cinci milioane de ruşi se vor sustrage de la serviciul militar, după anunţul preşedintelui Vladimir Putin privind mobilizarea parţială decretată, miercuri, în Rusia, relatează Meduza, potrivit Rador. Totodată, o petiţie online împotriva mobilizării decretate de Putin a strâns deja peste 70.000 de semnătări.

„Eu nu înțeleg un lucru: armata are un milion de oameni, Garda Națională are 350.000 de oameni, Ministerul Afacerilor Interne are încă un milion și jumătate, până la două milioane… Sunt atât de mulți oameni în Serviciul Federal al Penitenciarelor. De ce ar apela la civili? Adică cinci milioane de persoane (care vor refuza încorporarea, n.r.) vor fugi prin toată țara, iar un milion de polițiști vor alerga după ei pentru a-i mobiliza. Chiar acum, niște muncitori din Kovrov, bărbați de 30 de ani, vor fi chemați să cadă undeva lângă Herson. Este ceva groaznic. Cred că nu vor trimite (pe front, n.r.) şi de la Moscova. Convoacă 50.000 de oameni la Moscova, iar mâine, 150.000 de rude ale acestora vor protesta în stradă”, a remarcat Aleksei Navalnîi.

Petiţie online împotriva mobilizării decretate de Putin

De altfel, pe site-ul Change.org a fost publicată o petiție împotriva mobilizării decretate, miercuri, de preşedintele rus, Vladimir Putin, care a strâns deja peste 70.000 de semnături – transmite portalul de ştiri Meduza.

„Noi, cetățenii Rusiei, femei și bărbați, ne opunem mobilizării generale şi parţiale. Președintele Vladimir Putin nu are şi nu poate avea temei legal şi motive bine întemeiate pentru a decreta (mobilizarea, n.r.). În situația actuală de incertitudine, nu suntem pregătiți să expunem bărbații din țara noastră – frați, fii, soți, tați și bunici – la un pericol moral sau fizic” – se menţionează în textul petiţiei respective. La ora 12:00, petiţia fusese semnată de 72.676 de persoane.

Peste 1.000 de protestatari au fost arestați miercuri în cadrul mitingurilor împotriva mobilizării care au loc în toată Rusia.

Potrivit OVD-Info, peste 1.352 de persoane au fost reținute în 38 de orașe din Rusia, majoritatea persoanelor fiind la Moscova și Sankt Petersburg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro