Petre Roman, acuzat de infracțiuni împotriva umanității în Dosarul Mineriadei, va ține o conferință despre Revoluție la Iași, la „Alexandru Ioan Cuza”. Rector: „Nu puteți spune că eu l-am invitat pe respectivul”
Fostul premier Petre Roman va susține o conferință despre Revoluția din decembrie 1989 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Evenimentul se desfășoară deși acesta este inculpat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fiind acuzat de infracțiuni împotriva umanității, scrie Edupedu.
Evenimentul este anunțat pentru miercuri, iar Petre Roman va fi însoțit de Alexandru Mironov și de Ioan Savu, membri ai colegiului național al Institutului Revoluției Române.
Conform publicației citate, Liviu George Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a declarat că evenimentul se desfășoară la cererea Institutului Revoluției Române.
„O instituție a statului a solicitat sprijin din partea unei alte instituții a statului să organizeze o întâlnire între reprezentanții consiliului științific, cum se numește entitatea respectivă, din cadrul Institutului, cu tinerii care își doresc să participe la un astfel de eveniment (…). Dacă acolo (în invitația de presă remisă de Universitatea pe care o conduce – n. red.) apare că noi și Institutul organizăm, nu puteți spune că eu l-am invitat pe respectivul. Eu am acceptat să folosească spațiul, solicitarea a venit din partea dumnealor“, a susținut Maha, citat de Edupedu.
În legătură cu statutul de inculpat al lui Petre Roman și de prezența lui în fața studenților, rectorul a declarat că „atâta timp cât statul român tolerează într-o poziție ca inculpat… Statul român e în spatele acestei instituții“.
„Deci este o un eveniment de interacțiune. Nu este un eveniment de propagandă, nu e conferință științifică, nu e un caz în care cineva este promovat personal.” Rectorul spune că „solicitarea a fost din partea lor, de a-i sprijini cu organizarea acestei întâlniri cu studenții și cu cine mai este interesat și dat fiind faptul că e o instituție a statului, că e finanțat, e controlat de Parlament, de Senat, am dat curs solicitării și i-am sprijinit logistic, în sensul de a le oferi sala și de a posta acele anunțuri. Componența delegației, cine vine din partea institutului a fost propunerea dumnealor“, a mai declarat rectorul Liviu George Mahu.
