Sari direct la conținut

Petru Luhan: Criza poate fi o oportunitate pentru cei care gasesc solutii rapide de redresare. Cand cineva pierde, altcineva trebuie sa castige

Parlamentor.ro
Petru Luhan, Foto: Arhiva personala
Petru Luhan, Foto: Arhiva personala

„Criza economica poate reprezenta o oportunitate pentru cei care gasesc solutii rapide de redresare. Intotdeauna cand cineva pierde, altcineva trebuie sa castige”, e de parere europarlamentarul Petru Luhan, membru al Comisiei pentru dezvoltare regionala din Parlamentul European. In acest sens, Luhan da ca exemplu Germania, despre care afirma ca „a reusit sa profite de oportunitatile create de criza”. Intr-un interviu pentru Parlamentor.ro, europarlamentarul ce apartine Grupului Partidului Popular European (Crestin Democrat) isi exprima convingerea ca liderii europeni vor ajunge la o intelegere in ceea ce priveste viitorul zonei euro, in cadrul reuniunii de miercuri, de la Bruxelles.

Adrian Novac: Divergentele dintre principalii lideri europeni – Franta si Germania au impiedicat gasirea unor solutii la summit-ul UE de duminica, in ciuda vointei politice comune de a iesi din criza. Reuniunea din aceste zile, considerata „ultima sansa” de salvare a euro, si-a amanat deznodamantul pentru miercuri. La ce ne putem astepta?

Petru Luhan: Sunt convins ca liderii de state si de guverne vor ajunge in cele din urma la o intelegere in ceea ce priveste viitorul zonei euro. Evolutia datoriilor suverane si private indica clar ca Uniunea Europeana are nevoie de noi masuri pentru combaterea crizei si pentru salvarea zonei euro. Deciziile pe care reprezentantii statelor membre trebuie sa le ia sunt deosebit de complexe si prevad multe aspecte tehnice ce au necesitat timp de gandire. Trebuie sa stabilizam pietele financiare, sa restabilim increderea cetatenilor si sa sporim cresterea economica si crearea de locuri de munca.

Adrian Novac: Pe langa stergerea datoriei Greciei, liderii europeni trebuie sa decida cu ce suma sa fie capitalizate bancile si mai ales de unde sa fie luati banii. Ce varianta credeti ca ar fi cea mai potrivita in acest caz?

Petru Luhan: Toata lumea este de acord ca avem nevoie de o schema bine pusa la punct pentru recapitalizarea bancilor si pentru imbunatatirea finantarii acestora. Trebuie totusi sa ne asiguram ca recapitalizarea bancilor nu va duce la distorsionarea concurentei. Nu putem duce la nesfarsit in spate bancile care din anumite motive, cum ar fi lipsa de performanta sau lacomia, au ajuns intr-o situatie delicata.

Adrian Novac: Analistii vorbeau zilele trecute de o confruntare intre „Latini”, care afiseaza cele mai mari datorii, si „Nordici”, bogati si mai putin inclinati sa plateasca datoriile primilor. Prima categorie reuneste italienii si spaniolii, aflati in spatele Frantei. In cea de-a doua tabara se afla Olanda si Finlanda, raliate la cauza Germaniei. De ce este Europa divizata din nou?

Petru Luhan: Eu nu vad o astfel de divizare a statelor membre. Este adevarat ca situatia economica este putin diferita intre aceste state si mai exista nemultumirea unora datorita faptului ca le este dictat de unul sau doua state ce sa faca. In timp ce statele „latine” cum le numiti dumneavoastra au fost lovite puternic de criza, masurile de protectie adoptate de alte state, precum Germania sau tarile nordice, au facut ca acestea sa fie mai protejate impotriva acestui val de criza. De aici pleaca si divergentele cu privire la masurile comunitare pentru salvarea zonei euro. Uniunea Europeana inseamna solidaritate, si acum, mai mult ca niciodata trebuie sa aratam acest lucru.

Adrian Novac: Multe voci sustin ca criza datoriilor suverane pune la grea incercare coeziunea Uniunii Europene. In acest moment, este destramarea UE un scenariu plauzibil?

Petru Luhan: Nu este un scenariu plauzibil dar intr-adevar este o incercare foarte grea pentru Uniunea Europeana. Promovarea coeziunii economice, sociale si teritoriale, precum si a solidaritatii intre statele membre constituie unul dintre obiectivele Uniunii Europene, astfel cum se mentioneaza la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeana. Orice ezitare poate agrava situatia actuala si cu siguranta ca nimeni nu isi doreste acest lucru. Toata lumea trebuie sa inteleaga ca fara Uniunea Europeana va fi imposibil oricarui stat european sa fie competitiv la nivel mondial. Consider ca Uniunea Europeana dispune de resursele necesare pentru a depasi aceasta perioada si dovada sunt si bugetele alocate pentru urmatoarea perioada de programare 2014-2020: 376 de miliarde pentru politica de coeziune, 418,4 miliarde de euro pentru agricultura etc. De asemenea, avand in vedere ca in ultimii trei ani statele membre au oferit garantii de 4,6 trilioane euro in favoarea sectorului financiar, una dintre masurile adoptate de catre Comisia Europeana pentru suplimentarea bugetului comunitar este cea referitoare la tranzactiile financiare. Aceasta va aduce o suplimentare a bugetului comunitar cu 55 de miliarde de euro anual. Toate acestea vor contribui la cresterea economiilor europene si la crearea de locuri de munca.

Adrian Novac: Unii analisti sustin ca a venit momentul de a incepe „reforme structurale agresive”, adica a da afara din zona euro membrii care nu sunt fiabili si a pune unele banci in faliment. Ar fi acestea solutii viabile pentru iesirea din criza?

Petru Luhan: Consider ca avem nevoie de reforme structurale ferme din partea Guvernelor pentru a asigura viabilitatea finantelor publice si pentru a spori cresterea economica. Acest lucru inseamna respectarea deplina a obiectivelor fiscale convenite cu UE sau FMI, precum si o accelerare a reformelor structurale. Prin aceste reforme statele trebuie sa fie obligate sa nu mai cheltuiasca excesiv banii publici. Statele membre cu probleme trebuie in primul rand sa-si convinga partenerii europeni ca tara lor pune in aplicare toate masurile promise si depune toate eforturile pentru a isi imbunatati situatia economica. Orice solutie radicala trebuie foarte bine cantarita pentru a nu agrava situatia actuala. Consider ca infiintarea unui „Guvern economic european” care sa supravegheze pitele monetare din UE este o idee foarte buna si Comisia ar trebui sa se gandeasca serios la acest lucru.

Adrian Novac: Statele UE care nu sunt membre ale Zonei Euro sunt nemultumite pentru faptul ca, pana in prezent, au fost tratate ca o cantitate neglijabila. Cum ar putea aceste tari sa-si aduca un aport mai important in cadrul reuniunilor legate de politica monetara?

Petru Luhan: Consider ca statele care nu sunt membre ale Zonei Euro ar fi trebuit sa fie implicate mai mult in aceasta problema. Si ma refer aici in special la cele care vor adopta in urmatorii ani moneda unica europeana. La urma urmei, in calitate de contribuitori la bugetul UE, toate statele membre participa la programele de salvare a unor state, cum este cazul Greciei sau Irlandei. Uniunea Europeana trebuie sa isi schimbe atitudinea fata de statele non-euro pentru ca acestea nu reprezinta o cantitate neglijabila in aceasta ecuatie. Fiecare stat trebuie sa vina cu contributii proprii, concrete si ulterior trebuie sa isi adapteze politicile monetare la obiectivele Uniunii Europene.

Citeste interviul complet pe Parlamentor.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro