Sari direct la conținut

Piaf! The Show, spectacol-omagiu la 60 de ani de la trecerea în neființă a lui Édith Piaf

Smile Media
Piaf! The Show, Foto: Emagic
Piaf! The Show, Foto: Emagic

Piaf! The Show, spectacolul care a electrizat Broadway-ul, în interpretarea extraordinarei Nathalie Lermitte, ajunge în sfârșit și în România pe 3 martie 2024. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, iar biletele pot fi achiziționate de la bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, și din rețelele iaBilet și Entertix.

Considerat cel mai mare succes francofon din lume, spectacolul PIAF! The Show a avut mai mult de 600 de reprezentații în peste 50 de țări, depășind vânzări de peste un milion de bilete, o realizare deosebită pentru această producție care contribuie în mod semnificativ la promovarea patrimoniului muzical francez și a culturii francofone în întreaga lume.

Conceput și regizat de Gil Marsala, PIAF! The Show este unanim considerat de apropiații lui Édith Piaf cel mai frumos tribut adus vreodată carierei cântăreței și s-a jucat cu casa închisă pe scenele celebrelor teatre din lume, precum Carnegie Hall din New York sau Olympia din Paris.

De la debutul carierei sale în 1935 și până la momentul trecerii sale în neființă, în 1963, Édith Piaf, născută Édith Giovanna Gassion, a fost și a rămas o figură emblematică în peisajul musical mondial. Ea este considerată cea mai mare cântăreață din Franța și una dintre cele mai celebre interprete ale secolului XX.

În 1935, la vârsta de 20 de ani, în timp ce cânta pe străzile din Paris, Piaf a fost descoperită de proprietarul unui club de noapte. Acesta i-a insuflat încredere promițătoarei interprete, i-a dat celebrul pseudonim (La Môme), care mai târziu va deveni parte din numele ei de scenă și a promovat-o spre celebritate.

Ea a devenit celebră pentru interpretarea unor cântece remarcabile precum „La Vie en Rose,” „Non, je ne regrette rien” și „Milord.” Aceste melodii s-au transformat în scurt timp în capodopere muzicale și sunt strâns asociate de talentul și pasiunea inconfundabile ale artistei. Cu o voce care emoționa profund și versuri care surprindeau inimile ascultătorilor, Édith Piaf a creat muzică care a rezistat trecerii timpului.

La mai bine de un secol de la nașterea sa și la 60 de ani de la trecerea sa în eternitate (10 octombrie 1963), moștenirea muzicală a lui Edith Piaf trăiește în continuare. Artiști de pretutindeni îi aduc un omagiu, reinterpretând melodiile sale celebre. Cu spectacole precum Piaf! The Show, artiști ca Nathalie Lermitte aduc pe scenă viața și muzica ei într-o manieră care continuă să încânte publicul.

Alain Delon spunea despre Nathalie Lermitte: „Pentru că este o mare cântăreață și o mare actriță, ea nu o imită pe Piaf… ci este Piaf pe scenă!” Nathalie Lermitte s-a născut într-o familie de muzicieni și a început să cânte încă de la vârsta de șase ani în trupa tatălui ei, iar la optsprezece ani a lansat primul album «Tu es tout ce que j’aime», două extrase pe single vânzând peste 400.000 de copii.

Cu ocazia aniversării a șaizeci de ani de la moartea lui Édith Piaf, Gil Marsalla și compania Directo Prod au anunțat un impresionant turneu global, cuprinzând nu mai puțin de 120 de concerte. Ieri, pe 9 octombrie, aceștia au primit și trofeul Million Spectators de la primarul orașului Nisa (Franța). Gil Marsalla și Director Prod sunt încântați să contribuie la conservarea acestui patrimoniu muzical în lume.

Piaf! The Show, cu inegalabila Nathalie Lermitte în rolul principal, a avut primul spectacol pe 7 septembrie în Mexico City și urmează să ajungă în peste 30 de țări în acest an, printre care și România. Spectacolul va avea loc pe 3 martie la Sala Palatului din București.

Prin intermediul cântecelor de neuitat ale lui Édith Piaf, al proiecțiilor de fotografii și a imaginilor atent selecționate și inedite ale unor locații pariziene celebre din epoca cântăreței, dar și cu ajutorul talentului incontestabil al lui Nathalie Lermitte, Piaf! The Show vă poartă în timp, într-o călătorie emoționantă.

Biletele pentru spectacolul PIAF! The Show pot fi achiziționate de la BILETE.EMAGIC.RO, TICKETS.EMAGIC.RO și din rețelele IABILET si ENTERTIX.

Un eveniment organizat de Emagic, sprijinit de Institutul Francez din România.

Recomandat de Magic FM.

Parteneriat media

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro