Sari direct la conținut

Piața Gorjului, închisă de Protecția Consumatorului în zona de tarabe

HotNews.ro
Piața Gorjului, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Piața Gorjului, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Piața Gorjului, una din cele mai mari din București, a fost închisă de Protecția Consumatorului în zona de tarabe, din cauza mai multor nereguli descoperite, între care lipsa igienei, susține șeful ANPC, Horia Constantinescu.

  • „O parte din piață, din zona de tarabe, a fost închisă. Mulți dintre cei care sub o formă sau alta se fac că întrețin aceste zone pentru a favoriza producătorii români o fac după cum vedeți, le oferă aceste ”condiții” de muncă.
  • Pe lângă lipsa de igienă, sunt gropi în alei, cea mai mare parte din clienți sunt bătrâni, se pot accidenta, toată piața este plină de gropi”, a declarat Horia Constantinescu pentru G4Media.

El a postat și pe Facebook un mesaj: „Așa cum am promis…O noua piață luată la pas. Piața Gorjului”, alături de un videoclip cu vitrine frigorifice murdare, în care erau ținute brânză ș casșcaval.

Și în aprilie 2020, în timpul pandemiei, Piaţa Gorjului a fost închisă de ANPC, pe motiv că nu erau respectate distanţa dintre comercianţi și numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă și nu existau dezinfectanți la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro