Piata Huet si Biserica Evanghelica din Sibiu vor fi restaurate cu bani UE. Ministrul Sevil Shhaideh a semnat contracte de finantare din fonduri europene, de aproape 500 de milioane de lei
Piata Huet si Biserica Evanghelica din Sibiu vor fi restuarate cu bani europeni, prin Programul Operational Regional (POR), valoarea proiectului fiind de circa 22 milioane lei. Contractul de finantare a fost semnat vineri de ministrul Dezvoltarii, Sevil Shhaideh. Tot vineri, ministrul a semnat contractul de finantare pentru extinderea si modernizare retelei de apa si canal in judetul Bistrita Nasaud – in valoare de circa 55 milioane lei si reabilitarea drumului national 1C Dej-Baia Mare km. 61+500 – 147+990 – in valoare de circa 390 milioane lei.
Contractul finantat prin Programul Operational Regional (POR) vizeaza „Punerea in valoare a cladirii de patrimoniu a Bisericii Evanghelice CA Sibiu, prin lucrari de conservare, restaurare a cladirii si modernizare a infrastructurii conexe – Piata Huet Sibiu”. Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, iar valoarea totala de 21.910.483 lei (din care 21.472.274 lei, adica 98% din valoare, constituie finantare nerambursabila). Dupa restaurarea acestui obiectiv, se preconizeaza ca numarul vizitatorilor sa creasca cu peste 10.000 turisti (comunitate locala si institutii din regiunea Centru), se arata intr-un comunicat emis de Ministerul Dezvoltarii.
Un alt contract semnat este cel de „Extindere si modernizare infrastructura de apa si apa uzata in judetul Bistrita Nasaud”, finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), cu o durata de implementare de 53 de luni si o valoare totala de 55.020.551 lei, din care finantarea nerambursabila este de 41.112.485 lei, respectiv 88,74% din valoarea eligibila aprobata.
Al treilea contract se refera la reabilitarea drumului national 1C Dej-Baia Mare km. 61+500 – 147+990, proiect finantat prin Programului Operational Sectorial Transport, Axa P 2. Valoarea totala a proiectului este de 389.600.714 lei, din care contributia Comisiei Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala este de 85%, respectiv 232.859.957 lei, si cea de la bugetul de stat de 15%, adica peste 41 de milioane de lei.
„Contractele semnate astazi reprezinta un prim pas in angajamentul asumat, prin Programul de Guvernare, de a aduce in tara, pana la finalul acestui an, 5,2 miliarde de euro. Vom putea astfel sa contribuim la cresterea competitivitatii economice, la imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor, si, totodata, sa sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri, a infrastructurii si serviciilor”, a declarat Sevil Shhaideh, potrivit sursei citate.