Sari direct la conținut

Piata leasingului – 3 mld. EUR in 2006

Viata si acordeoane

Piata romaneasca a leasingului ar putea ajunge la 3 mld. EUR in 2006, in crestere cu aproape 30% fata de anul precedent, a precizat Septimiu POSTELNICU, Presedintele ALB (Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare), cu ocazia celei de-a doua Editii a Conferintei Nationale ALB, desfasurata sub egida „IFN-urile – o alternativa atractiva de finantare”.

In 2005, piata leasingului a ajuns la 2,2 mld. EUR, totusi nivelul este insa destul de scazut in comparatie cu celelalte tari europene. Cele mai multe contracte de leasing au fost incheiate pentru achizitionarea de autoturisme (peste 90%), pentru echipamente industriale (5%) si pe sectorul imobiliar (care este foarte scazut – de 1%).

Normele Bancii Centrale si integrarea in Uniunea Europeana vor constitui impulsuri importante pentru leasingul operational. In viziunea reprezentantilor companiilor specializate, trendul ascendent al leasingului operational in detrimentul celui financiar se va mentine si in perioada urmatoare.

„In contextul dezvoltarii leasingului la nivel european, va fi incurajat leasingul operational, care va avea o proportie tot mai mare”, a precizat Septimiu POSTELNICU.

Activele Institutiilor Financiare Nebancare (IFN) reprezinta sub 1% din Produsul Intern Brut, comparativ cu procentul de 44,7%, detinut de celelalte institutii de creditare.

Reprezentantii pietei de profil au evidentiat necesitatea dezvoltarii sectorului de credite ipotecare, in conditiile in care in Romania creditele ipotecare detin circa 10% din totalul creditelor acordate populatiei, in timp ce in tarile Uniunii Europene acestea reprezinta 50%.

In Romania sunt inregistrate in prezent peste 4.800 entitati financiare nebancare, dintre care 331 sunt active. Dintre acestea circa 80% sunt specializate pe leasing financiar, 12% pe finantare tranzactiilor comerciale, 7% – pe credite de consum, 4% – pe microcredite, iar 1% pe credite ipotecare.

Volumul total al activelor IFN-urilor este de circa de 3,38 mld. EUR, dintre care 41 mil. EUR reprezinta capital proprii, iar 2,3 mld. EUR sunt surse imprumutate. In registrul de evidenta al BNR sunt inscrise 987 IFN.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro