Piesa 'Dragoste & Fascism' – co-autoare Gianina Carbunariu – primita cu succes la Festivalul International de Teatru din Istanbul
Gianina Cărbunariu, renumit dramaturg şi regizor român a participat la cea de-a 19 ediţie a Festivalului Internațional de Teatru din Istanbul (10 mai – 5 iunie 2014) – cel mai prestigios eveniment de gen, organizat bianual de către Fundația pentru Artă și Cultură Istanbul (IKSV). Piesa de teatru ”A Play About Love & Fascism” este rezultatul unei colaborări dintre patru dramaturgi de renume international: Yeşim Özsoy Gülan (Turcia), Gianina Cărbunariu (România), Linda McLean (Scoția) și Helena Tornero Figueres (Spania). Spectacolele s-au jucat miercuri, 21 şi joi, 22 mai 2014, la Kadikoy Moda Sahnesi din Istanbul, cu casa închisă.
Piesa regizată de Yeşim Özsoy Gülan a avut premiera în cadrul ediției 2014 a Istanbul Theatre Festival și este o coproducție a Fundației pentru Artă și Cultură Istanbul (IKSV) si a companiei Galata Perform, realizată cu sprijinul Institutului Cervantes si a ICR Istanbul. Traducerea în limba turcă a părții scrise de dramaturgul român fost realizată de către Semra Selim, unul dintre talentații traducători identificați în cadrul atelierul de traduceri literare organizat anul trecut de ICR Istanbul împreună cu Agenția Literară Kalem.
Invitată la premiera spectacolului montat în limba turcă cu subtitrare în engleză, Gianina Cărbunariu a explicat în cadrul sesiunii de discuții cu autoarele de la finalul piesei cum a ajuns de la perspectiva globală a conceptului de fascism la microfascism, inspirându-se din poveștile celor din jur și apoi din propria experiență de viață, unicul criteriu de referință fiind onestitatea.
Premiera s-a bucurat de un public numeros, reprezentația fiind aplaudată minute în șir de aproximativ 250 de persoane, biletele fiind epuizate si pentru cea de-a doua reprezentatie. ”A Play About Love & Fascism” se încadrează perfect în tipologia teatrului nonconvențional în care publicul prin interacțiune directă empatizează cu personajele și cu trăirile acestora. Complexitatea piesei constă în legatura dintre experiențele regizoarei și a coautoarelor ca liant de promovarea statutului femeii în cultura și dinamismul social de astăzi.
Concepută special pentru ediția 2014 a Festivalului Internațional de Teatru Istanbul de către dramaturgul şi regizorul Yeşim Özsoy Gülan, piesa „A Play About Love & Fascism” se concentrează asupra influenţei celor două subiecte antagonice – dragoste și fascism – în viaţa de zi cu zi. Piesa are la bază ficţiunea născută din cele două concepte, dar şi experienţele personale ale celor patru autoare care la rândul lor provin din patru ţări diferite. Având în vedere această alăturare, piesa redă fragmente din realitate, ficţiune și experienţe personale, toate din perspectiva celor patru dramaturgi dar integrate într-un tot unitar. După finalizarea procesului de creație, textul a fost editat de Yeşim Özsoy Gülan pentru a insera indicaţii scenice care au permis celor patru voci venite din diferite părți ale lumii să se reunească prin intermediul poveştilor interpretate de actori.
Dramaturg cunoscut și apreciat de publicul turc, Gianina Cărbunariu participă pentru a doua oară la un proiect realizat de Galata Perform cu sprijinul ICR Istanbul. În urma primei colaborări din anul 2009, în cadrul workshopului New Text, New Theatre, unul dintre cei mai importanti regizori de teatru turci Ozen Yula a montat în premieră spectacolul Stop the Tempo, cu sprijinul ICR Istanbul. Piesa de teatru a fost jucată pe parcursul stagiunii teatrale de vară – toamnă 2009. În stagiunea de iarnă/primăvară 2010-2011 publicul turc a avut oportunitatea de a vedea a doua piesă a Gianinei Cărbunariu tradusă în turcă în cadrul workshopului New Text New Theatre, Mady-baby.edu/Kebab în regia celebrei Zishan Ugurlu. Datorită succesului înregistrat, spectacolul s-a montat și în stagiunea teatrală de primăvară a anului 2011, jucându-se săptămânal cu casa închisă.
ICR Istanbul se află la prima colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru Istanbul, care împreună cu Festivalul de teatru de la Avignon, Festivalul de teatru Athens & Epidaurus și Festivalul Grecesc din Barcelona formează Rețeaua Europeană a Festivalurilor de Teatru Mediteranean, denumită Kadmos, un network cunoscut pentru oportunitățile pe care le oferă tinerilor artiști de a explora arta contemporană în cadrul unui festival, de a-și dezvolta abilitățile artistice și de a-și lărgi rețeaua de contacte.
Anul acesta festivalul a adus in fata iubitorilor de teatru aproape 100 de spectacole jucate de 7 companii de teatru din străinătate și 34 din Turcia în peste 13 săli de spectacole diferite din Istanbul. Un număr de 32 de producții locale incluse în programul acestei ediții a festivalului vor avea premiera în turcă, 3 dintre ele fiind în co-producție cu Festivalulul – transmite ICR Istanbul.