Boris Pistorius nu mai vine în România. Vizita ministrului german al Apărării, anulată în ultimul moment
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, nu mai vine marți în România, vizita fiind anulată în ultimul moment din cauza unor schimbări în agenda oficialului german. Pistorius urma să se întâlnească cu premierul Ilie Bolojan.
MApN a anunțat luni seară că programul inițial va fi adaptat, activitățile urmând să se desfășoare „la nivel de secretari de stat”.
„Ministerul Apărării Naționale informează că, urmare a modificărilor apărute în agenda părții germane, activitățile planificate mâine, 9 decembrie, la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu se vor desfășura la nivel de secretari de stat. Programul stabilit inițial se va derula în continuare, cu adaptările necesare, astfel încât obiectivele ambelor părți să fie îndeplinite”, se arată în comunicatul MApN, potrivit Digi24.
Vizita oficialului german a fost anunțată de cabinetul premierului Ilie Bolojan la data de 5 decembrie.
Guvernul a transmis o informare similară, în contextul în care cei doi oficiali aveau programată și o conferință de presă comună.
Portofoliul Apărării este condus interimar de Radu Miruță, după demisia lui Ionuț Moșteanu din 28 noiembrie, în urma scandalului privind studiile sale.
