Independentul Tudor Pendiuc, primar al municipiului Pitesti din anul 1992, a pierdut la limita alegerile de duminica in fata principalului sa contracandidat, viceprimarul Cornel Constantin Ionica (PSD), conform rezultatelor provizorii publicate de Biroul Electoral Central (BEC).
Dupa centralizarea rezultatelor de la toate cele 89 de sectii de votare din Pitesti a rezultat o diferenta de sub 400 de voturi intre cei doi candidati.
Astfel, Cornel Constantin Ionica a obtinut 11.968 de voturi, iar Tudor Pendiuc 11.600 de voturi. Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis in judecata de DNA pentru fapte de coruptie, a candidat ca independent pentru al saptelea mandat de primar al municipiului Pitesti. Pendiuc a decis sa intre in cursa electorala ca independent dupa ce PSD Pitesti l-a desemnat pe viceprimarul Cornel Constantin Ionica drept candidat pentru functia de primar al municipiului Pitesti.
Tudor Pendiuc a condus administratia locala a municipiului Pitesti din anul 1992, fiind cel mai vechi primar de municipiu din tara. La alegerile anterioare, cele din 2012, Pendiuc a candidat din partea Uniunii Social Liberale (USL) si a obtinut aproape 48.000 de voturi, reprezentand 69,25% din total.