Sari direct la conținut

Pittsburgh Steelers castiga Super Bowl

Onlinesport.ro

Pittsburgh Steelers au castigat duminica noapte editia aniversara 40 a Super Bowl, dupa 26 de ani, cu 21-10 in fata celor de la Seattle Seahawks.

Partida a avut loc la Detroit, iar victoria lui Steelers a fost a cincea din istorie din 7 participari la Super Bowl. Steelers au castigat patru titluri in anii ’70, atunci cand erau cea mai de temut echipa.

Cheia partidei a fost o faza polemica, din cauza careia acest Super Bowl nu va intra in istorie ca unul de calitate.

Primul touchdown al lui Steelers, inainte de finalul primei reprize, a fost vehement contestat. Dupa aceasta faza, apararea lui Steelers a realizat doua interceptii care au pus capat sperantelor lui Seahawks, care jucau prima lor finala.

Dupa ce quarterback-ul lui Seatlle, Matt Hasselbeck, a trimis o pasa interceptata de Steelers, acestia au raspuns printr-un touchdown marcat de Hines Ward, care i-a congelat pe Seahawks.

Ward a fost, de altfel, numit MVP-ul partidei.

In repriza a treia, Willie Parker a alergat 75 de yarzi pentru al doilea touchdown al lui Steelers.

Pittsburgh, alaturi de Dallas Cowboys si San Francisco 49ers, sunt singurele echipe care au reusit sa castige cinci titluri de Super Bowl.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro