Planul Roșu a fost activat în Constanța după ce mai multor tineri cazați la un hotel li s-a făcut rău
- Andrei Georgescu
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat în judeţul Constanţa, după ce mai multe persoane aflate la Hotel Crişana din Olimp au prezentat vărsături şi dureri abdominale. Acestea au fost preluate şi transportate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, transmite News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat, joi dimineaţă, că opt persoane în vârstă de 21 şi 22 de ani, care prezentau vărsături şi dureri abdominale, au fost preluate de la Hotelul Crişana din Olimp cu autospeciala pentru transport personal si victime multiple (ATPVM) Mangalia şi un echipaj SAJ pentru a fi transportate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.
„Alte persoane care s-au deplasat cu mijloace proprii la Centrul Primiri Urgenţe Mangalia vor fi transferate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa de către ATPVM Port. Se deplasează şi ATPVM Medgidia către Hotel Crişana din Olimp”, a mai transmis ISU.
În acest caz a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.