Sari direct la conținut

Planul roşu de intervenţie, declanşat după un accident rutier între patru mașini pe DN 65, în Olt

HotNews.ro
Ambulanță SMURD, Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Ambulanță SMURD, Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Planul roşu de intervenţie a fost activat vineri seară în urma unui accident rutier produs pe DN 65 (DE 574), în zona localităţii Priseaca, între patru autoturisme, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

În cele patru autoturisme se aflau 12 persoane. Potrivit unor surse, trei persoane ar fi fost rănite.

UPDATE

Nouă persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs pe DN 65, a informat ulterior purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, relatează Agerpres.

În accident au fost implicate patru autoturisme în care se aflau 12 persoane. Două dintre persoanele transportate la spital au suferit multiple traumatisme.

Băsăşteanu a precizat că dintre persoanele implicate, nouă au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, iar trei au fost monitorizate la locul accidentului şi au refuzat transportul la spital.

Pe durata intervenţiei echipajelor medicale a fost activat Planul roşu de intervenţie, având în vedere numărul mare de persoane implicate.

Au intervenit echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, şapte echipaje SMURD şi mai multe ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, precum şi poliţişti.

Traficul rutier pe DN 65, în zona producerii accidentului a fost complet blocat.

(Foto: © LCVA | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro