Ploi și vânt puternic în toată țara. Cum va fi vremea în București
Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 – 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de vineri în jumătatea de est, potrivit Agerpres.
Ploile vor avea și caracter de aversă, iar izolat vor fi descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor strânge cantități de apă de 10 – 20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp, pe parcursul zilei de joi, îndeosebi în Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, iar vineri în Muntenia, Dobrogea, în sudul Moldovei și în zona Carpaților de Curbură.
Temporar, vor fi intensificări ale vântului, joi pe arii restrânse îndeosebi în vestul, centrul și estul țării, iar vineri în Bărăgan, sudul Moldovei și al Olteniei, cu rafale în general de 40 – 50 km/h și de peste 70 km/h pe crestele montane.
Cum va fi vremea în București
Joi, în București, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale, potrivit ANM. Cerul va avea înnorări și vor fi averse (cantități de apă de 5…8 l/mp).
Temperatura maximă va fi în jurul a 19 grade, iar cea minimă de 10…11 grade. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
Vineri, vremea se va răci și va fi în general închisă. Temporar va ploua (cantități de apă de 10…15 l/mp). Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 14…16 grade.