Sari direct la conținut

Ploi torențiale în jumătate de țară. Noi avertizări meteo, cod portocaliu pentru trei județe afectate deja de inundații – HARTĂ

HotNews.ro
Ploi torențiale în jumătate de țară. Noi avertizări meteo, cod portocaliu pentru trei județe afectate deja de inundații – HARTĂ

Meteorologii au emis noi avertizări de ploi torențiale, sâmbătă, în jumătate dintre județele țării. Iași, Vaslui și Botoșani, afectate deja de inundații în urma ploilor aduse de ciclonul Boris, se află sub cod portocaliu.

O avertizare cod galben este în vigoare de la ora 10.00 și până la ora 20.00, interval în care vor fi averse însemnate cantitativ în nordul Crişanei, Maramureş, Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte, conform ANM.

Meteorologii spun că vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55-65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, şi în restul țării.

Tot de la ora 10.00, până la ora 18.00, este în vigoare o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui. În aceste zone, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70-80 l/mp, potrivit meteorologilor.

O a treia avertizare cod galben de ploi torențiale a fost emisă pentru județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, pentru intervalul sâmbătă, ora 22.00, duminică, ora 22.00. În această perioadă, în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

INTERVIURILE HotNews.ro