Ploi torențiale și vijelii în mai multe zone din țară. Care vor fi cele mai afectate județe – HARTĂ
Meteorologii au emis joi avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate meteo accentuată şi ploi abundente.
ANM a emis o atenţionare Cod galben valabilă joi, de la ora 12 până la ora 21 prin care anunţă perioade cu instabilitate atmosferică în zona montană, nord-vestul Olteniei şi al Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi în sudul Banatului.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.
Meteorologii au anunțat și un Cod portocaliu de ploi torenţiale în cantităţi însemnate care intră în vigoare joi, de la ora 21, valabil până vineri la ora 12.
În judeţul Caraş-Severin şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Alba şi Hunedoara vor fi averse torenţiale şi mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.
În acelaşi interval, un Cod galben de instabilitate atmosferică este valabil pentru Carpaţii Occidentali şi Meridionali, precum şi în Oltenia şi vestul Transilvaniei.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp, avertizează ANM.