PNL anunţă că a oficializat candidatura la Primăria Piteşti a viceprimarului Sorin Apostoliceanu, fost membru PSD: Relevante au fost faptele, nu partidul din care a făcut parte
PNL Argeş a anunţat, joi, că a fost oficializată candidatura la Primăria Piteşti a viceprimarului Sorin Apostoliceanu, fost membru PSD. Liberalii susţin că Apostoliceanu a fost ales drept candidat ca urmare a experienţei în administraţia publică și că „relevante au fost faptele, nu partidul din care a făcut parte”.
Candidatura lui Sorin Apostoliceanu la Primăria Piteşti a fost validată joi în Biroul Politic Naţional al PNL.
Liberalii susţin că Apostoliceanu a fost ales drept candidat ca urmare a experienţei pe care o are în administraţia publică, dar şi pentru că în cazul lui relevante au fost faptele, nu partidul din care a făcut parte.
„Candidatura lui Sorin Apostoliceanu, un reprezentant al administraţiei piteştene cunoscut pentru implicarea şi dedicarea în comunitate, dovedeşte că PNL vine cu soluţia cea mai bună pentru municipiu. PNL Piteşti face astăzi schimbarea de paradigmă, susţinând în primul rând omul Sorin Apostoliceanu, pentru experienţa şi faptele care au vorbit în locul siglei de partid. Un om tânăr, cu energie, pregătit să schimbe Piteştiul în bine”, susțin reprezentanții PNL Argeș, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Conform sursei citate, „toată echipa PNL a salutat această decizie”, nefiind momentul manifestării unor orgolii politice.
„Candidatul nostru este parte a unei echipe de oameni care au performat în activităţile lor profesionale. Punem pe primul loc priceperea şi buna credinţă pentru a dezvolta Piteştiul. Pentru asta este nevoie de o altfel de politică şi de un model de dezvoltare bazat pe principii sănătoase de business, orientate către succes pe termen lung”, mai arată PNL Argeş.
Sorin Apostoliceanu a fost exclus din PSD la începutul lunii iulie, după ce şi-a anunţat intenţia de a candida din partea PNL. El ocupă una dintre cele două funcţii de viceprimar al municipiului Piteşti din anul 2016.