PNL: momentul adevarului
Conduita PNL, pana in ultima clipa, seara de 6 Decembrie 2009, ora 21:00, nu a facut altceva decat sa reconfirme dureros ceea ce era de mult stiut. Anume ca, incepand din 2006, PNL a devenit simpla anexa politica a imperiului economic construit de Dinu Patriciu. Vineri, 4 Decembrie la ora 14:00, ultima conferinta de presa a liderului PNL inaintea turului doi, a fost si ultima sansa ca PNL sa invalideze aceasta concluzie. 6 Decembrie 2009, ora 21:00, a fost ultima sansa ca PNL sa salveze aparentele. Nu a fost sa fie.
Sa facem cateva observatii superficiale, incercand sa ne detasam pe cat posibil de zgomotul si emotiile momentului. Nu mai poate exista vreo indoiala ca actualii lideri ai PNL, fara exceptie, nu numai ca au tradat principiile dreptei dar au tradat si electoratul fidel partidului pe care l-au atras intr-o aventura politica iresponsabila ce dureaza de aproape patru ani. Conducerea PNL a refuzat atat in Noiembrie 2008, cat si in Noiembrie 2009, invitatia de a intra intr-o mare coalitie de dreapta, alaturi de PDL.
In politica europeana, PNL a refuzat sa se afilieze marii familii de dreapta, preferand afilierea la o grupare de centru-stanga. In proiectul unificarii dreptei romanesti, PNL s-a eschivat de la rolul de nucleu si pivot, refuzand sa intre in negoicerile necesare, exact in momentul cand avea toate atuurile pentru a fi forta care sa finalizeze aceasta constructie. In planul politicilor publice si al guvernarii, PNL a avut un comportament ce a adus mai mult sau cu unul populist sau cu unul de stanga.
Mai mult, iresponsabilitatea financiara de la sfarsitul mandatului cabinetului Tariceanu va intra in manuale, ca studiu de caz. In planul discursului si dezbaterii publice privind temele dreptei, PNL, fie a stralucit prin absenta, fie a sabotat. Figurile intelectuale publice propuse de PNL ca vectori ai gandirii si principiilor liberale au frizat, in covarsitoarea lor majoritate, impostura.
Toate aceste lucruri au fost posibile in primul rand ca urmare a marii epurari din 2007, cand toti liderii de calibru ce se puteau opune lui Dinu Patriciu au fost exclusi din partid. Acest fapt a lasat conducerea PNL pe mainile unor personaje fara greutatea necesara construirii unei opozitii interne, asadar niste personaje apte de a fi simple marionete intersanjabile de catre liderul din umbra. Moment indelung pregatit si regizat, aceasta “lovitura de partid” a fost prezentata sustinatorilor si publicului ca rezultatul “interferentelor lui Basescu” care ar fi vrut sa “rupa partidul” sau “sa distruga PNL” si a fost repetata pana la saturatie de propagandistii posturilor TV cunoscute, cu efectele cunoscute. De atunci, lucrurile s-au rostogolit aproape fara oprire intr-o singura directie.
Ca urmare a celor de mai sus:
- 1. La ora acesta, strategia electorala a PNL s-a dovedit falimentara la modul absolut. In Noiembrie 2008, PNL a supravietuit doar datorita manipularii sistemului de vot. O mega-escrocherie politica fara precedent ce, de altfel, se cere rectificata urgent. In Decembrie 2009, marea coalitie anti-Basescu pe care PNL a jucat totul, a colapsat sub propria-i greutate. Pe scurt, PNL este acum intr-o criza politico-electorala majora.
- 2. La ora aceasta, PNL nu are un lider credibil, apt sa negocieze de pe pozitia de invins. Neexistand o opozitie interna, nu exista un lider al opozitiei interne care sa preia acest rol. Neexistand o forta interna opusa liniei Patriciu in PNL, nu exista nimic care sa garanteze partenerilor ca negociaza cu cineva ce are o baza serioasa de putere in partid. Deci PNL este intr-o criza extraordinara de leadership.
- 3. La ora aceasta, nici macar nu mai este clar care mai este identitatea reala a PNL. Acest partid pare nimic mai mult decat un brand istoric parazitat de niste oportunisti. O pata de Rorschach politic despre care fiecare naiv isi imagineaza ca este ceea ce vrea el sa fie. Afilierea internationala este de stanga. Discursul public este populist-oportunist. Aliantele in tara sunt de stanga. Pretentiile sunt insa de dreapta dar fara nicio infrastructura sau baza intelectuala in acest sens. Pe scurt, a spune ca PNL este intr-o profunda criza de identiate nu este altceva decat a exprima evidentul.
In aceste conditii, ideea unei coalitii de dreapta intre PDL si PNL pare greu de sustinut. Presupunand ca se va trece peste impedimentul ca actuala conducere este compromisa in corpore iar opozitie interna nu exista, o eventuala astfel de coalitie va fi orice dar nu va fi “de dreapta”. Sigur, putem imagina o coalitie care se bazeaza doar pe acei liberali ce nu au fost servantii lui Patricu, chiar daca acestia nu au o baza reala de putere in partid. Dar, sa repetam, cum poti sa determini intr-un partid in care s-a votat in unanimitate linia Patricu in ultimii ani, cine e si cine nu e servantul acestuia?
Pe scurt, PNL este in criza profunda. Varianta Patriciu a ajuns in infundatura finala. PNL a dat totul lui Dinu Patriciu. Dinu Patriciu a luat totul. Mai ramane o intrebare. Ce poate fi spus despre electoratul PNL? Acesti mitici “liberali adevarati”, purtatorii “valorilor liberale”, aprigi sutinatori ai “traditiei Bratienilor” samd. Pana recent, liderii PDL au facut sistematic o distinctie intre conducerea PNL, pe de o parte si membrii si sustinatorii PNL, pe de alta. Cu oarecare temei. In acest moment insa aceasta distinctie nu mai isi are sensul.
Sa spunem lucrurilor pe nume, cu riscul sa suparam pe multi: Daca in ciuda tuturor erorilor si malversatiilor PNL, prezentate superficial mai sus, ai continuat sa sustii acest partid si liderii sai, daca in ciuda evidentei ai continuat sa ii girezi cu votul tau, daca in ciuda a ceea ce ai vazut in aceasta campanie electorala ai continuat sa fii alaturi alaturi de ei si de cei recomandati de liderii sai, atunci… asta este! Qvod erat demonstrandum. Ar trebui sa ne resemnam cu realitatea. Liderii PNL si o parte din electoratul sau sunt copartasi la linia politica a partidului din ultimii ani. Sa nu judecam. Sa nu spunem ca este bine sau rau. Pur si simplu sa constatam.
Acei sustinatori sau membri PNL care au votat contrar indicatiilor de partid, s-au manifestat deja ca sustinatori sau potentiali parteneri ai “proiectului PDL”. Ceilalti au drumul lor. PDL are deja formata o baza electorala. Liberalii “reziduali” ce au gravitat in jurul PNL, evident se pot alatura ei. Este un sistem politic liber. Dar la ora acesta, orice preocupare din partea PDL de a mai curta sau influenta “liberalii”, nu poate fi calificata decat naiva si contraproductiva. Realismul politic spune ca PDL nu are nicio treaba cu PNL. Nici sa scufunde, nici sa salveze de la scufundare acest partid in criza. O incercare de a-l rupe in doua este inutila. O alianta este o perfuzie fara sens. Problemele PNL nu mai sunt problemele PDL. Pentru ca, asa cum s-au asezat lucrurile, ele nu mai sunt problemele dreptei.
PNL poate, desigur, redeveni un partid credibil, sau poate chiar si un partid de dreapta. Dar pentru asta este nevoie ca suporterii sai, atatia cati sunt, sa se trezeasca din sceneta jucata de ani buni de trupa de teatru politic ce reprezinta conducerea acestui partid si sa se hotarasca ce vor. O parte din ei, odata treziti, vor trece probabil, pe dreapta, la PDL. Ceilalti insa vor trebui sa isi reconsidere adeziunea la penelism. Vor trebui mai ales sa revizuiasca principiile ce stau la baza contractului implicit intre ei si liderii partidului, oricine vor fi acestia.
Ajungem astfel din nou al acel adevar dureros de care ne tot ferim. In cele din urma, oricum am interpreta lucrurile, sustinatorii PNL sunt cei mai responsabili pentru faptul ca Dinu Patriciu a decimat conducerea partidului, ca a tinut partidul in afara familiei europene de dreapta, ca i-a refuzat dreptul istoric de a deveni pilonul si centrul de coagulare a dreptei in Romania, ca l-a aruncat in farsa penibila al carei deznodamant il contemplam in plina desfasurare acum.
Daca nici acum sustinatorii PNL nu inteleg responsabilitatea ce o poarta si implicatiile ei, atunci merita cu prisosinta sa fie alaturi de suprarealista “alianta” in care s-au ilustrat cu atata voluptate in ultimele saptamani si mai ales, in memorabila seara de 6 Decembrie 2009, ora 21:00.