PNL promite „o soluție foarte rapidă” pentru un nou guvern. 10 măsuri urgente pe care liberalii vor să le ia când se instalează la Palatul Victoria
Liberalii vor să tranșeze foarte rapid situația noului guvern care să fie unul de tranziție, fie până la anticipate, fie până la alegerile parlamentare organizate la termen. Programul de guvernare schițat de liderii PNL pentru mandatul limitat constă, în general, pe repararea unor probleme generate de guvernele PSD.
„Trebuie o soluție foarte rapidă pentru că este o așteptare foarte mare. Această așteptare trebuie să fie cât mai scurtă”, a susținut Ludovic Orban care este premierul pe care PNL îl va propune vineri la Cotroceni și în care președintele Klaus Iohannis și-a arătat încrederea de a-i da mandatul de șef al guvernului, în repetate rânduri, public, la reuniunile regionale ale PNL.
Dacă lista miniștrilor este în lucru încă, nume sigure fiind Raluca Turcan, la Educație, sau Robert Sighiartău, la Dezvoltare Regională, liderii PNL și-au făcut lista măsurilor urgente pe care să le ia odată ajunși la Palatul Victoria.
10 măsuri promise de liberali:
1. Un guvern cu 15-16 ministere și reducerea numărului de agenții
2. Refacerea capacității administrative prin evaluări ale personalului și ocuparea prin concurs a funcțiilor.
3. Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
4. Abrogarea legii recursulului compensatoriu.
5. Eliminarea supraaccizei la combustibil
6. Eliminarea suprataxării pentru contractele part-time
7. Abrogarea prevederilor OUG 114 referitare la domeniul gazelor, energiei electrice, taxării în domeniul comunicațiilor și înființarea Fondului de Investiții.
8. Abrogarea prevederilor care au afectat Pilonul II de pensii.
9. Desființarea pensiilor speciale cu excepția pensiilor cadrelor militare
10. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin.