„Poate pune în pericol sănătatea și chiar viața”. Colegiul Medicilor intervine în cazul medicamentului contrafăcut din România
Produsele prezentate drept medicamente pentru tratamentul obezității, comercializate în afara farmaciilor și fără recomandare de la un medic pot reprezenta un risc major pentru sănătate, atrage atenția Colegiul Medicilor. Instituția a reacționat după anunțul companiei Eli Lilly că un produs fals cu denumirea Mounjaro este comercializat pe platforme online din România.
Colegiul Medicilor subliniază că procurarea medicamentelor trebuie făcută doar din locuri autorizate, respectiv farmacii și circuite reglementate, care pot garanta autenticitatea, trasabilitatea și condițiile de siguranță ale acestor produse.
Automedicația, utilizarea unor produse promovate în mediul online sau achiziționarea de tratamente din surse neautorizate pot pune în pericol sănătatea și chiar viața pacienților, avertizează Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.
De profesie medic endocrinolog, Cătălina Poiană subliniază că achiziționarea și administrarea oricărui medicament care necesită prescripție medicală trebuie făcute „exclusiv la recomandarea medicului, în urma unei evaluări medicale corecte și complete”.
Mounjaro contrafăcut, comercializat online în România
Mounjaro, care are ca substanță activă tirzepatida, este un medicament injectabil indicat în tratamentul obezității și al diabetului zaharat de tip 2.
Gigantul farma Eli Lilly, care produce Mounjaro, a anunțat vineri, într-un comunicat, că a sesizat apariția pe piața din România „a unui supliment alimentar cu beneficii declarate în tratarea obezității, a cărui compoziție și beneficii nu pot fi probate, comercializat fraudulos sub aceeași denumire ca cea a produsului Mounjaro”. Astfel de produse contrafăcute, arată compania farma, sunt disponibile și pe piața din România, inclusiv pe platforme online, unele dintre ele fiind comercializate chiar sub numele unor medicamente pentru obezitate din portofoliul Lilly, precum Mounjaro (tirzepatidă).
Compania farma a subliniat că Mounjaro este comercializat în România doar sub formă de injecții și se eliberează doar pe bază de prescripție medicală, în farmacii: „Tirzepatida (substanța activă din medicamentul Mounjaro – n.red.) este administrată sub formă de tratament injectabil. Orice altă formă de administrare a Tirzepatidei este neautorizată, netestată și periculoasă.”
Mounjaro nu este autorizat sub formă de capsule sau supliment alimentar, mai arată compania care îl produce.