Polemică în jurul sondajelor de opinie cu câteva zile înaintea alegerilor din București

Unul dintrei cei mai cunoscuți și experimentați lideri ai institutelor sociologice care a participat inclusiv la lansarea sistemului de măsurare people matter pe tv, Andrei Mușetescu, îi răspunde lui Cristian Pîrvulescu, profesorul care susținea că sondajele de opinie pe București au ajuns o perdea de fum.

Evaluarea calității sondajelor de opinie publică preelectorale și la ieșirea de la vot publicate cu ocazia alegerilor desfășurate în țara noastră în 2024 și 2025 reprezintă o necesitate.

Eșecurile masive ale sondajelor publicate în acești doi ani în ceea ce privește estimarea corectă a rezultatelor alegerilor, fără precedent prin covârșitoarea lor majoritate, reprezintă o tristă realitate. O situație care îndeamnă la găsirea unor soluții corecte.

Utilitatea evaluării calității sondajelor de opinie publică cu tematică electorală este incontestabilă. Cu condiția ca analizele să fie competente (obiective, precise, riguroase, conforme normelor de verificare existente). Cu condiția să fie numite explicit și examinate eșecurile concrete și să fie evitate sentințele cu pretenții de adevăruri generale.

În acest context, cred că articolul domnului Cristian Pârvulescu „Ceață și fum. O critică a sondajelor în societatea informațională” generează multe semne de întrebare legitime.

„Soluția corectă nu o reprezintă invalidarea metodei de cercetare ca atare, ci separarea grâului de neghină”

Greșelile și/ sau reaua credință sunt cauzele posibile principale ale eșecurilor menționate anterior. Eșecurile sunt clare și la vedere, însă e nevoie de informații suplimentare pe care nu le am pentru a evalua fiecare caz particular.

Dar, contrar opiniei domnului Pârvulescu, au existat, există și vor exista sondaje care măsoară și raportează corect structura opțiunilor de vot în momentul culegerii datelor.

Prin urmare, soluția corectă nu o reprezintă invalidarea metodei de cercetare ca atare, ci separarea grâului de neghină, a bunelor practici de cele rele. Este esențial ca acest obiectiv să fie realizat nu din exterior ci cu participarea și contribuția competentă și de bună-credință a celor care lucrează în domeniul sondajelor de opinie publică. Chiar și a celor care au contribuit în ultimii doi ani la deteriorarea semnificativă a încrederii în sondajele electorale (Avangarde, CURS, Sociopol, ARA, Verifield, CIRA, INSOMAR ș.a.m.d. și, în mai mică măsură, AtlasIntel și INSCOP).

Articolul domnului Pârvulescu nu menționează niciun sondaj greșit și nici numele vreunei firme de sondare a opiniei publice. Este unul din aspectele care mă nedumerește, pentru că sugerează neargumentat existența unui întreg omogen, pentru că întărește părerea superficială că ar fi vorba de toți și toate (o variațiune a temei „toate partidele sunt la fel”). Îmi aduc aminte de o anecdotă dinainte de decembrie 1989 când multe erau într-adevăr la fel în rău:

„Ședință. Secretarul de partid spune încruntat, vizibil nemulțumit: Sunt tovarăși care nu își fac treaba! În sală, tovarășul X se uită în jur și consideră, satisfăcut și ușurat, că e vorba de tovarășul Y. Tovarășul Y se uită și el în jur și, dând din cap aprobator, semn că tovarășul secretar are ca întotdeauna dreptate, e convins că săpuneala meritată îl vizează cu siguranță pe tovarășul Z, care, de altfel, și lui i-a pus numeroase bețe în roate. Iar tovarășul Z, dând o înaltă apreciere activității proprii, se gândește senin și împăcat cu sine că e vorba de tovarășii X și Y.

Ședința se termină. Toți încearcă să ghicească despre ce și cine a vorbit totuși secretarul. Tovarășii X, Y și Z îl salută respectuos pe secretar, își zâmbesc cordial și își strâng mâinile, după care, dorind să se vadă că sunt preocupați de cele abia auzite, se îndreaptă grăbiți spre mașinile de serviciu. Pentru că trebuie să își continue treaba. Treaba lor!

Secretarul, în sala deja goală, e mulțumit de reușita ședinței de critică principială: De astăzi, lucrurile vor merge ca unse. Pentru că tovarășii sigur au înțeles!”

Sondajele de opinie publică nu răspund la toate întrebările

Printre altele, alegerile (și politica, în general) înseamnă, fără a fi limitate la acestea, comunicare publică și acțiuni pentru convingerea electoratului în ceea ce privește meritele proprii și slăbiciunile rivalilor politici. Dacă sunt de calitate, sondajele de opinie conțin, fără a fi unica sursă validă. informații utile (agenda populației, rate de aprobare, notorietate și favorabilitate, intenție de participare la vot și opțiuni electorale, etc.).

Sondajele de opinie publică nu răspund la toate întrebările. Dacă și numai dacă sunt corecte, ele răspund, de exemplu, la întrebarea ce procent din electorat votează cu partidele A, B, C. Alte metode de anchetă sociologică răspund la întrebarea de ce votează, în momentul culegerii datelor, cu aceste partide. Acestea umplu golul de informație obiectiv existent în sondajele electorale.

Folosirea unor mijloace dubioase (de exemplu, sondaje de opinie greșite sau de-a dreptul inventate) pentru atingerea obiectivelor electorale contribuie, eventual și într-o minusculă măsură, la o victorie pe termen scurt (demagogia, exploatarea cinică a speranțelor și nemulțumirilor și forța persuasivă pusă în slujba acestora sunt armele cu adevărat redutabile), dar garantează înfrângeri de durată. Este această convingere o naivitate? Nu cred!

Ipoteza mea este că după multe, evidente și frecvente dezamăgiri în ceea ce privește presupusa capacitate a sondajelor electorale de a influența semnificativ opțiunile de vot –pe care poate unii și-au dorit-o și în care au crezut sincer – obiectivul folosirii unor pseudo-sondaje este altul. Conform ipotezei, țintele reale sunt evitarea contestărilor interne și conservarea moralului, motivației și a mai marei disponibilități a membrilor de partid și a simpatizanților fermi pentru evaluări deziderative în ceea ce privește alegerile.

Nu este greșită, cu condiția să fie corecte, utilizarea rezultatelor sondajelor de opinie publică, ci exagerarea, lipsită de temei, a rostului lor.

În elanul său demolator, textul domnului Pârvulescu produce – sunt convins că fără intenție – multe victime. Antichitatea greacă și romană, statistica socială și eșantionarea (a se vedea paragraful despre recensământ), Ștefan cel Mare și George Gallup au parte de un tratament caricatural. Cel mai mult au de suferit, însă, cei care, în domeniul sondajelor de opinie publică, se străduiesc și reușesc să elimine sursele de eroare și să facă o treabă bună. Pentru că și ei sunt incluși și expuși într-o fotografie de grup – flagrant deformată, după părerea mea – ca potlogari manipulatori puși pe o lacomă căpătuială și șamani moderni plini de păcate grave.

Generalizările nedrepte ale domnului Pârvulescu consolidează prejudecăți negative puternice despre toate sondajele electorale. Iar consecințele nu se limitează la acestea, ci se extind asupra tuturor sondajelor de opinie publică, indiferent de subiect.

Cred că contestarea la grămadă, lipsită de nuanțe și neinteresată de diferențele de performanță existente real, a unui instrument de cercetare valid este departe de a fi un oarecare fapt divers.

„Esențial este faptul că toate opiniile produc efecte”

Presa poate și trebuie să verifice calitatea sondajelor de opinie publicate. Pentru că este, în unele cazuri, clientul direct și, în toate cazurile, vehiculul de comunicare publică a rezultatelor (clientul indirect)[1]. Este un demers care cere timp, preocupare pentru calitatea informațiilor și cunoștințe, dar care, deși se opune goanei după știri rapide, „fierbinți” (canonul „breaking news”), este singurul corect. Pentru că se presupune, de către audiență, că presa și-a îndeplinit datoria de verificare și validare. Cititorii ziarelor, ascultătorii și telespectatorii nu au această capacitate și nici nu o pot obține.

Opiniile nu sunt neapărat rodul cunoașterii profunde a subiectului, al cântăririi exigente a dovezilor și argumentelor pro și contra; opiniile, indiferent cât de vehement și sincer sunt prezentate, nu exprimă întotdeauna adevărul. Sunt aspecte importante. Dar esențial este faptul că toate opiniile produc efecte, în scurta sau mai lunga lor existență; indiferent de conținutul lor individual fluctuant și trecător, existența, manifestarea și influența opiniilor sunt stabile.

„Dacă oamenii definesc situații ca reale, ele sunt reale în consecințele lor.”

Teorema lui Thomas (1928)

Dl. Pârvulescu presupune că sondajele electorale reprezintă pentru alegători repere obligatorii și, dacă nu unice, cel puțin foarte influente. Pe această bază solidă, ele ar avea efecte semnificative (orientează multe opțiuni de vot), directe (nemijlocite), univoce (strict în conformitate cu datele publicate), stabile (de durată) și eficiente (materializate la vot).

Aceste presupuneri nu sunt valide pentru că ignoră multe aspecte importante:

– fluxul în două etape al comunicării publice;

– rolul liderilor de opinie de microgrup în receptarea și interpretarea mesajor publice, în formarea opiniilor;

– expunerea selectivă la sursele de informare, favorizarea informațiilor de confirmare și evitarea disonanței cognitive;

– criza autorității (epistemice, valorice, acționale) și a încrederii reprezintă o caracteristică a prezentului nu doar românesc.

„Expunerea la rezultatele sondajelor electorale e mai redusă decât se crede”

Încă în 1944 (Mecanismul votului), Lazarsfeld, Berelson și Gaudet au arătat că, în pofida volumului mare de propagandă și contrapropagandă electorală, influență acestora e redusă. Pentru că alegătorii acceptă expunerea la propaganda cu care sunt deja de acord și sunt opaci, rezistă la propaganda cu care nu sunt de acord. Iar sondajele de opinie publică care arată o imagine diferită de opțiunile lor intră în ultima categorie.

Dar asta nu e tot. Expunerea la rezultatele sondajelor electorale e mai redusă decât se crede. Iar cei care sunt interesați sunt în mare măsură persoane cu opinii politice și opțiuni de vot formate și, de aceea, greu de modificat. Dacă schimbarea se întâmplă totuși, e nevoie de mult mai mult decât de unul sau mai multe sondaje de opinie. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, încrederea în sondajele de opinie este scăzută. Iar nivelul de încredere influențează semnificativ capacitatea  persuasivă.

Regret că nu am talent literar. Pentru că, în conformitate cu opiniile domnului Pârvulescu, ar putea fi memorabilă descrierea românilor năuciți și aruncați în toate părțile (de la un partid/ candidat la altul) pe măsură ce o avalanșă neîndurătoare de sondaje contradictorii dă năvală peste ei.

Deși tentantă și comică (sau poate tragică?), o asemenea imagine nu este adevărată. Dar în textul domnului Pârvulescu, impactul electoral al sondajelor de opinie este exagerat și înâlțat la rangul de factotum. Ceea ce nu înseamnă că o asemenea influență ar lipsi cu desăvârșire.

În sprijinul opiniilor sale, domnul Pârvulescu menționează câteva nume de referință din filozofie, filozofia politică și sociologie. Pentru a nu lungi textul, mă voi referi la Pierre Bourdieu.

Deși titlul ar putea sugera o validare, articolul lui Pierre Bourdieu nu are legătură cu cele scrise de domnul Pârvulescu. Pierre Bourdieu încearcă să îi aducă cu picioarele pe pământ pe cei tentați să construiască un abuziv mit al atoateștiutoarelor și atoatefăcătoarelor sondaje de opinie. E regretabilă folosirea trasă la temă a articolului lui Pierre Bourdieu pe post de autoritate de confirmare. 

„În primul rând, ar trebui să clarific faptul că scopul meu nu e să denunț mecanic și simplist sondajele de opinie publică. Chiar dacă e neîndoielnic că sondajele de opinie nu sunt ceea ce ar dori să ne facă să credem, ele nu sunt nici ceea ce mulți demistificatori aspiranți pretind. Sondajele pot avea o contribuție utilă pentru știința socială dacă sunt prezentate riguros cu anumite precauții. Nici nu îi atac pe cei care realizează sondaje de opinie; ei fac o anumită muncă care, dacă nu e reductibilă la vânzarea pur și simplu a unor produse, nu poate fi nici complet asociată cu cercetarea științifică legitimă.”

Pierre Bourdieu: Opinia publică nu există, 1972

În continuare, Pierre Bourdieu se referă la eșantionare (evaluare pozitivă) și la una din sursele posibile de eroare în anchetele de opinie publică (chestionarul) precum și la soluțiile de evitare a acesteia.

Mai sunt și alte paragrafe importante referitoare la sondajele electorale. De exemplu:

„Știm că studiile de opinie, cu excepția unor accidente, au o rată foarte înaltă de estimare (corectă – n.m.) a alegerilor, dar ele par să eșueze când se compară un rezultat timpuriu (al sondajelor – n.m.) cu unul obținut mai târziu, atunci când a intervenit o criză …”   

Dar temele principale ale articolului lui Pierre Bourdieu sunt altele.

Pierre Bourdieu are dreptate. Sondajul de opinie publică este în principal o măsurare descriptivă de moment. De aici până la cercetarea și teoria sociologică este încă o cale lungă. Dar și măsurarea trebuie făcută corect. Este suficient să ne gândim la pagubele și dezastrele pe care le produc, în multe domenii, măsurările eronate. Măsurarea bine făcută nu este o treabă simplă și la îndemâna oricui.

„Sondajele de opinie publică nu câștigă alegerile”

Sondajele de opinie publică DE CALITATE sunt instrumente utile – repet, nu singurele -pentru o politică DE CALITATE. Pentru că îndeplinesc condiția, cu limitele amintite, de cunoaștere autentică, nedistorsionată. Nu pseudo-cunoaștere prin pseudo-știință.

Sondajele de opinie publică nu câștigă alegerile și nu reprezintă substitute ale programelor și activităților electorale valoroase. De asemenea, nu trebuie folosite ca justificări pentru oferte electorale – și, de presupus, viitoare decizii politice – populare (conforme cu starea de moment a opiniei publice dominante), dar greșite.

Politica și guvernarea orientate și dominate de opinia publică majoritară reprezintă o rețetă pentru eșec, La fel și politica și guvernarea realizate rigid și arogant împotriva opiniei publice majoritare. Capacitatea de a identifica și de a aplica optimul eficient între aceste două extreme păguboase marchează diferența între mediocritate și performanță, între nereușită și succes.

Articolul a fost publicat inițial în Contributors.