Polemica la Berlin, pentru ca Poarta Brandenburg nu a fost iluminata in culorile steagului rus

Decizia orasului Berlin de a nu ilumina cel mai faimos monument al sau, Poarta Brandenburg, in culorile steagului rus, in semn de solidaritate cu Sankt Petersburg, dupa atacul de luni, a provocat o polemica, relateaza News.ro.
In trecut, dupa atacuri in alte tari, orasul a iluminat Poarta Brandenburg, care a impartit Berlinul in doua in timpul Razboiului Rece, in culorile drapelelor Frantei, Turciei, Marii Britanii sau Belgiei.
Cu toate acestea, un purtator de cuvant al administratiei locale a explicat ca primarul a decis sa faca acest gest numai in cazul „oraselor partenere” ale Berlinului, iar Sankt Petersburg, unde 14 oameni au fost ucisi luni, intr-un atac la metrou, nu este unul dintre ele.
Criticii au atras, insa, atentia ca autoritatile au iluminat monumentul in culorile curcubeului, dupa ce un atacator inarmat a ucis 49 de persoane la un club de noapte din Orlando, Florida. In plus, Poarta a fost iluminata in culorile drapelului israelian dupa un atac la Ierusalim. Nici Orlando, nici Ierusalimul nu sunt orase partenere.
Seful serviciului de limba rusa al Deutsche Welle, Ingo Mannteufel, a avertizat ca decizia jigneste victimele atacului de la Sankt Petersburg, intr-o perioada in care Guvernul german sustine ca apreciaza poporul rus, chiar daca nu este de acord cu Kremlinul.
„(Occidentul – n.r.) are o datorie morala si politica sa dea dovada de solidaritate cu victimele terorismului in Rusia. Faptul ca Poarta Brandenburg nu a fost iluminata in culorile rus a fost, in consecinta, gresit, da, chiar un scandal”, a scris el.
Andreas Petzold, editor la saptamanalul german Stern, a descris liderii de la Berlin, intr-un tweet, drept „ingusti la minte”.
Relatiile Guvernului german cu Moscova s-au deteriorat dupa ce Rusia a anexat Crimeea, in 2014 si au fost complicate si mai multe de conflictul din estul Ucrainei si de implicarea Rusiei in razboiul din Siria.
Cu toate acestea, unii germani care au locuit in RDG-ul comunist inainte de caderea Zidului Berlinului, in 1989, care au invatat limba rusa si au calatorit in URSS, se simt inca apropiati de Moscova.
„Am sentimentul neplacut ca victimele atentatului din Rusia sunt tratate ca si cum ar fi de mana a doua”, a atras atentia Frauke Petry, liderul formatiunii de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).