Sari direct la conținut

Poliția Iași s-a autosesizat în urma investigației HotNews.ro despre medicul fals care strângea donații în numele unor familii, bani ce nu mai ajungeau la ele / Cazul „Anișoara” Postolachi

Masina de Politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Masina de Politie, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Inspectoratul Județean de Poliție Iași s-a autosesizat și face cercetări în urma investigației HotNews.ro despre Ana Postolachi, au transmis vineri reprezentanții instituției. HotNews.ro a descoperit cel puțin cinci familii în numele cărora Ana „Anișoara” Postolachi, care pretindea că este medic, a strâns donații în conturi bancare ale sale. În aceste cazuri, banii strânși nu au ajuns la părinți sau semnăturile și datele personale nu sunt recunoscute de oameni.

Ancheta Poliției Iași a fost declanșată după ce HotNews.ro a scris vineri despre cum Ana Postolachi, autoproclamată „medic chirurg rezident, artistă și activistă”, a înșelat mai multe familii pe care a susținut că le ajută.

Tot la Iași, mai este un dosar penal în care polițiștii investighează fapte de înșelăciune. Acest dosar a fost deschis în urma plângerii depuse de președinta unei asociații, Anima Mia, care a colaborat de mai multe ori cu Ana Postolachi. Iolanda Dolhăscu a povestit pentru HotNews.ro că Postolachi i-a dat două conturi bancare despre care a spus că sunt ale unei mame din Republica Moldova, cu un băiețel cu leucemie, și un acord GDPR cu semnătură și date personale falsificate.

Un dosar penal există și în București, tot în urma plângerii unei mame. În acest caz, Postolachi a furat fotografiile cu copilul ei de pe pagina de Facebook a unui alt ONG și a spus că se ocupă personal de caz.

HotNews a arătat că Ana Postolachi nu a ajuns să profeseze medicina pentru că nu a absolvit niciodată facultatea pe care susține că a urmat-o, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. A fost exmatriculată în 2017. Dar mai mulți profesori au afirmat că au văzut-o pe Postolachi umblând cu stetoscopul la gât pe holurile spitalelor din Iași.

De asemenea, asociația declarată public de ea, CaritAni, nu există legal nici în România, nici în Republica Moldova, de-acolo de unde este Postolachi.

HotNews.ro a descoperit cel puțin cinci familii în numele cărora Ana „Anișoara” Postolachi a strâns donații în conturi bancare ale sale. În aceste cazuri, banii strânși nu au ajuns la părinți sau semnăturile și datele personale nu sunt recunoscute de oameni.

Ea a fost prezentată repetat la TV, inclusiv la ProTV și la Moldova 1, canalul public al Republicii Moldova, drept Anișoara, medic chirurg rezident. Un medic rezident care lucrează în spital, e activistă, cântăreață și organizatoare de campanii umanitare. Până când a încercat să strângă bani pentru un bărbat mort de 8 luni.

  • Cum a putut organiza femeia o înșelătorie publică de asemenea proporții, puteți citi în investigația HotNews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro