Diplomația României la Bruxelles, ironizată de o prestigioasă publicație europeană: „Nu e nimeni acasă?”
România este ținta unor ironii într-o ediție a influentului newsletter „Brussels Playbook” al publicației Politico, unde secțiunea dedicată Bucureștiului poartă titlul „Români dispăruți” („Missing Romanians”).
În newsletterul publicat miercuri, țara noastră este criticată pentru lipsa de vizibilitate a diplomației sale la Bruxelles, în ciuda faptului că este „a șasea cea mai mare țară din UE după populație” și unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor europene.
Cinci diplomați și oficiali europeni i-au spus jurnalistului Gabriel Gavin că România „lipsește din acțiunea diplomatică de la Bruxelles”, evitând să susțină public inițiative controversate sau să facă lobby pentru propriile interese.
„«Nu e nimeni acasă?» Situația a fost agravată de prăbușirea guvernului pro-european la începutul acestei luni, ceea ce face mai dificilă obținerea unor instrucțiuni politice de la București.
Însă «invizibilitatea» României este mult mai veche și reprezintă o strategie intenționată, potrivit unui oficial român care a vorbit în nume personal. «Delegația își ține capul plecat» la Bruxelles pentru a evita să provoace tensiuni și eventuale reacții negative din partea partenerilor, spune acesta”, se arată în newsletterul citat.
Politico mai susține că România este singurul stat membru UE care nu are un purtător de cuvânt sau un ofițer de presă în cadrul reprezentanței sale la Bruxelles.
Potrivit sursei citate, lista publică a personalului menționează un singur angajat în comunicare, iar reprezentanța permanentă „nu a emis un comunicat de presă de aproape un an”.
„Site-ul ambasadei este frecvent indisponibil, la fel ca cel al Ministerului de Externe”, mai notează Politico. Reprezentanța României și Ministerul Afacerilor Externe nu au comentat informațiile, potrivit publicației.
„«Lumina e aprinsă». Un al cincilea diplomat susține că România este mai activă la nivel tehnic, promovând subiectele pe care le consideră importante pentru interesele sale — precum grupul Friends of Cohesion, care susține continuarea finanțărilor regionale — și ridicând teme precum incursiunile dronelor în cadrul Consiliului Afaceri Externe. Delegația României este, de asemenea, foarte activă la sediul NATO”, notează colegul lui Gavin, Victor Jack.
Publicația mai arată că România are însă o prezență mai vizibilă în cadrul NATO.
„Rolul tot mai important al României în apărarea europeană s-a văzut luni seară, când un avion General Dynamics F-16 Fighting Falcon românesc aflat în misiunea NATO Baltic Air Policing a doborât o dronă scăpată de sub control în spațiul aerian al Estonia”, mai notează sursa citată.