Politico: „La București ți se învârtește capul”. Cum se aliază Trump și Putin împotriva centriştilor europeni în criza electorală din România

La marginea estică a Europei se duce o luptă existenţială cu privire la adevăratul sens al democraţiei. România, o ţară cu 19 milioane de locuitori care se învecinează cu Ucraina, se află acum în centrul unei dispute transatlantice între aliaţii preşedintelui american şi centriştii europeni, care se tem că un scrutin crucial este manipulat de Moscova, scrie Politico, potrivit News.ro.
Cum rezumă Politico situația din România:
- În discuţie este criza constituţională care a explodat în noiembrie 2024, când candidatul ultranaţionalist şi pro-rus Călin Georgescu a venit de nicăieri şi a câştigat primul tur al cursei prezidenţiale.
- Pe fondul şocului generalizat de la Bucureşti şi nu numai, autorităţile au început să investigheze campania lui Georgescu. Acestea au descoperit presupuse nereguli financiare şi legături cu personaje dubioase. Au existat, de asemenea, rapoarte conform cărora Georgescu a beneficiat de interferenţe străine, inclusiv o operaţiune masivă de influenţare pe TikTok. Suspiciunea s-a îndreptat spre Rusia.
- În decembrie, cu câteva zile înainte de turul doi de scrutin între Georgescu – care a criticat NATO şi şi-a exprimat admiraţia pentru Vladimir Putin – şi un candidat pro-UE, Curtea Constituţională a României a decis că întregul scrutin a fost compromis şi trebuie anulat.
- Noile alegeri prezidențiale sunt programate în mai, dar duminică autorităţile electorale i-au interzis lui Georgescu să participe. Acesta are la dispoziţie câteva zile pentru a contesta decizia, dar pare puţin probabil să reuşească în această încercare, rezumă Politico situaţia din România.
Pentru cinicii şi criticii hotărârii – inclusiv pentru Elon Musk, puternicul consilier miliardar al lui Trump – decizia este încă o dovadă a unei conspiraţii a establishmentului european, pe măsură ce partidele tradiţionale îşi unesc forţele cu „statul paralel”. O problemă pentru democraţia românească este că mulţi din interiorul ţării, precum şi observatori neutri, văd ceva adevăr în această acuzație. Deziluzia faţă de sistemul politic este larg răspândită, iar Georgescu a oferit o schimbare radicală, comentează Politico.
De cealaltă parte a disputei se află cei din centrul politic pro-UE de la Bucureşti, Bruxelles şi din alte state europene, care se tem că o operaţiune clasică de influenţă rusească interferează în alegerile din altă ţară.
„O dublă interferență”
Duminică, reacţia a fost imediată. Susţinătorii lui Georgescu s-au ciocnit cu forțele de ordine în faţa Biroului Electoral şi au „aprins” reţelele sociale cu indignarea lor: „Tiranie!”. Georgescu însuşi a luat parte la povestea conspiraţiei, alegând să internaţionalizeze problemele sale. „O lovitură directă în inima democraţiei mondiale. Dacă democraţia din România cade, întreaga lume democratică va cădea! Acesta este doar începutul. Este atât de simplu! Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”, a scris Georgescu, într-un mesaj în limba engleză postat pe platforma X a lui Musk.
Totul în povestea lui Georgescu îl face o cauză atrăgătoare pentru ajutoarele vocale ale lui Trump. Candidat independent, Georgescu s-a opus drepturilor LGBTQ+, a criticat UE şi sprijinul acordat Ucrainei şi şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin, faţă de vechea conducere fascistă a României şi faţă de Dracula. Videoclipurile de pe TikTok ale bărbatului în vârstă de 62 de ani au inclus scene în care acesta se antrena pe o pistă de alergare şi purta haine tradiţionale româneşti, în timp ce era călare pe un cal. Atât Musk, cât şi vicepreşedintele american JD Vance au criticat deja anularea alegerilor de anul trecut, ca dovadă că politica europeană este coruptă de elitele care nu pot accepta rezultatul. Duminică, Musk a repostat postări de pe X care denunţau decizia Biroului Electoral de a-l interzice pe Georgescu şi a spus că este „o nebunie”. Astfel de comentarii ar putea inflama şi mai mult nemulţumirea din România, scrie Politico.
„Dacă aceste declaraţii vin din nou de la Vance şi Musk, oamenii vor simţi că nemulţumirile lor sunt confirmate în continuare de administraţia Trump. Aceasta nu este doar o interferenţă rusească, este o dublă interferenţă, din partea Rusiei şi a Washingtonului”, a declarat Oana Popescu-Zamfir, director al GlobalFocus Center, un think tank de politică externă şi securitate din Bucureşti.
„La București ți se învârtește capul”
Noua aliniere între Kremlin şi Casa Albă dă vertijuri la Bucureşti. În timpul Războiului Rece, România a fost una dintre cele mai pro-occidentale ţări europene aflate sub regimul comunist, menţinând legături cu SUA şi rămânând în acelaşi timp prudentă faţă de Moscova, notează Politico. Majoritatea politicienilor din ţară şi mulţi alegători consideră că aderarea României la NATO şi orientarea sa pro-occidentală nu sunt negociabile. România găzduieşte un amplasament al scutului antirachetă al SUA şi o bază NATO majoră, care este în curs de transformare în cea mai mare bază a alianţei din Europa. De asemenea, a jucat un rol important ca nod de transport pentru Ucraina.
Dar, în era Trump, totul s-a schimbat, iar cultura politică pro-UE şi pro-americană predominantă în România este în pericol. În zilele noastre, orientarea spre Washington nu mai înseamnă în mod automat să întorci spatele Moscovei, observă Politico.
„Toată chestiunea avantajează în cele din urmă Kremlinul. Au fost atât de multe revelaţii în ultimele zile între Georgescu şi electoratul şi susţinătorii săi şi Kremlin. În mod normal, într-o ţară ca România, cu multe sentimente antiruseşti, te-ai aştepta ca oamenii să fie descurajaţi de acest lucru. Dar cred că se întâmplă exact contrariul”, a declarat Oana Popescu-Zamfir.
Având în vedere că americanii par fericiţi să colaboreze cu Moscova, mulţi români vor simţi că nu mai pot evita influenţa rusă, consideră ea. „Cred că acesta este scopul final al Kremlinului: haos şi confuzie pe termen scurt – şi au reuşit deja acest lucru – şi pe termen lung, să aibă o amprentă fermă şi o prezenţă mai vizibilă. Acest lucru nu este menit să îi facă plăcuţi, ci să îi facă de temut. Cred că şi acest lucru este pe cale să fie realizat”, adaugă experta citată de Politico.