Sari direct la conținut

Poliţist din Bihor, reţinut după ce a fost prins când fura bani şi bunuri dintr-o locuinţă

HotNews.ro
Persoana retinuta de politie, Foto: Facebook / Politia Romana
Persoana retinuta de politie, Foto: Facebook / Politia Romana

Un agent de Poliţie din cadrul Inspectoratul județean Bihor a fost reţinut de procurori, alături de un alt bărbat, pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la trafic de influenţă şi la furt calificat. El l-ar fi determinat pe un martor să îi dea cheia de la garajul unui prieten, de unde poliţistul a furat bani dintr-un seif, celălalt inculpat sustrăgând bani şi bunuri din locuinţă, relatează News.ro. Ei au fost prinşi în flagrant.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 38 de ani, agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat.

De asemenea, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

„S-a reţinut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliţie a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuinţa respectivă, a sumei de 6.000 de lei şi a unor bijuterii”, arată DGA.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliţiei Române.

„Direcţia Generală Anticorupţie, instituţie cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu celelalte structuri MAI, în cazul de faţă Poliţia Română, acordă o importanţă majoră menţinerii unui climat de integritate, prin identificarea şi cercetarea angajaţilor care încalcă legea, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni sau vulnerabilităţi de natură să prejudicieze imaginea ministerului”, precizează sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro