Sari direct la conținut

Polițiștii și angajații din penitenciare ies în stradă. Sindicatele anunță proteste în timpul ședinței de guvern de luni

HotNews.ro
Poteste politisti, Foto: Sindicatul Politistilor Europol
Poteste politisti, Foto: Sindicatul Politistilor Europol

Sindicate ale polițiștilor angajaților din penitenciare au anunțat că vor protesta, luni, în fața Palatului Victoria, în timpul ședinței de guvern în care urmează să se adopte „ordonanța trenuleț”. Sindicaliștii reclamă că actul normativ le va reduce veniturile.

„Luni, 30.12.2024, ora 12:30, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare protestează în faţa Guvernului României împotriva măsurilor de austeritate impuse de Ordonanţa trenuleţ. Într-o manieră iresponsabilă, fără să se gândească la consecinţe, Guvernul nu îngheaţă salariile angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, ci taie salariile acestei categorii socio-profesionale, situaţie care va conduce la deprofesionalizarea instituţiilor de forţă ale statului”, a anunțat Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Criză de personal în penitenciare

Federația susține că măsurile vor agrava criza de personal din penitenciare, numărul de angajați fiind deja unul sub necesar.

„FSANP consideră că, din cauza deficitului acut de personal de peste 30%, neplata muncii suplimentare şi a muncii în zile de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, vor pune pe butuci structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deoarece niciun angajat din instituţiile de forţă nu va mai dori să muncească gratis, doar dacă este obligat să desfăşoare muncă forţată, noua formă de sclavie modernă, impusă de Ordonanţa trenuleţ”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii din penitenciare reclamă că există posibilitatea blocării sistemului de detenție, cu nerespectarea drepturilor deținuților și posibilitatea unor revolte ale acestora, precum și a condamnării statului român la CEDO.

La scurtă vreme după ce a fost dat publicității comunicatul FSANP, un anunț similar a venit, printr-o postare pe Facebook, și din partea sindicatului polițiștilor Europol.

„Întâlnirea de la Ministerul Finanțelor între reprezentanții instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică s-a terminat fără vreo concluzie în privința plății orelor lucrate în zilele de repaus și sărbători legale! Nu acceptăm niciun compromis! Maine începând cu ora 12:00 polițiștii și militarii sunt în stradă, în fața Guvernului!”, se spune în postare.

Europol amenință că polițiștii nu vor mai da amenzi

Nemulțumirile sindicatului sunt detaliate pe site-ul Europol, unde se spune că forma ordonanței afectează veniturile polițiștilor care lucrează pe teren, dar le lasă neatinse pe cele ale polițiștilor cu funcții de conducere.

„Strigător la cer este faptul că cei vizați de tăierile salariale din MAI sunt exact polițiștii din stradă. Adică polițiștii de ordine publică, rutieră, polițiștii de frontieră, polițiștii de imigrări, polițiștii din cadrul structurilor de crimă organizată, judiciar etc. „Preaînstelații” din MAI nu vor avea parte de nicio diminuare salarială (…) Ei își conservă veniturile și rămân neatinși de măsurile de austeritate, păstrând salarii uriașe în aparatul central al MAI”, susține Europol.

Sindicatul avertizează că polițiștii nu vor accepta să lucreză fără să fie plătiți pentru orele suplimentare, mai ales în condițiile în care deficitul de personal din MAI este mare, iar intrarea completă în spațiul Schengen impune Poliției Române activități suplimentare de control.

Europol precizează că protestul de luni este doar prima acțiune dintr-o serie mai largă care urmează să fie stabilită împreună cu celelalte organizații sindicale. Printre ele, ar putea fi și neaplicarea de amenzi, acolo unde sunt posibile măsuri preventive de combatere a contravențiilor.

„Vom adopta un calendar comun de proteste și măsuri punctuale prin care vom paraliza activitatea. Din acest moment, recomandăm colegilor care intră în serviciu să adopte EXCLUSIV măsuri preventive, fără aplicarea amenzilor. Nu trebuie să acceptăm să fim din nou sacrificații de serviciu și bătaia de joc a guvernanților”, precizează Europol.

INTERVIURILE HotNews.ro