Sari direct la conținut

Poluare masivă în această dimineață în București, cu depășiri instant de până la 5 ori mai mari față de valorile recomandate de OMS/zi pentru PM 2,5

HotNews.ro
Poluare București 21 decembrie - aerlive -, Foto: Hotnews
Poluare București 21 decembrie - aerlive -, Foto: Hotnews

Poluare masivă în această dimineață în București. Senzorii din rețele independente de monitorizare a calității aerului au înregistrat valori instant pentru PM 2,5 de până la 5 ori mai mari față de valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru media zilnică. Aceste zone au fost marcate pe hartă cu culoarea roșu intens. Și pentru PM10 au fost înregistrate valori de 2-3 ori mai mari în oraș și la periferie.

În fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, apar aceste depășiri, una dintre explicații fiind traficul infernal din București, generat de goana după cadouri și mâncare. Poluarea venită din trafic este cumulată cu cea venită de la încălzirea rezidențială (centrale, sobe) și arderile de deșeuri din jurul Bucureștiului, astfel că senzorii „explodează”.

Depășirile înregistrate de senzorii din rețeaua de monitorizare a calității aerului – Airly.org – în această dimineață

Depășirile înregistrate de senzorii din rețeaua aerlive.ro în această dimineață

Depășiri s-au înregistrat toată săptămâna aceasta.

De exemplu, miercuri dimineață, la ora zece, stația Ministerului Mediului de pe bd. Libertății a înregistrat valori instant de 7 ori mai mari pentru PM 2,5 și de aproape 3 ori mai mari pentru PM 10.

Sursa: Airly.org

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit standardul pentru concentrația zilnică medie de particule PM2.5 la 25 micrograme pe metru cub, iar standardul anual este de 10 micrograme pe metru cub.

Valorile limită ale OMS pentru concentrația zilnică medie de particule PM10 este de 45 de micograme pe metru cub.

De ce este Bucureștiul poluat

Potrivit studiilor făcute până acum de Primăria Capitalei, Institutul Național de Sănătate Publică, cei mai mari poluatori sunt traficul (45%) și încălzirea rezidențială (45% – aici intră sistemul centralizat și încălzirea individuală – sobe, centrale, alte surse de încălzire).

Mai sunt și arderile de deșeuri din jurul Bucureștiului. Acestea nu apar în rapoartele oficiale, însă fostul comisar șef al Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, declara într-un interviu acordat HotNews.ro, că ​principalul poluator din București este traficul, însă pe locul doi se află arderile ilegale de deșeuri. Acesta spunea că după ce Garda de Mediu a mers aproape zilnic pe teren și a redus mult acest fenomen, calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil.

În lunile aprilie-octombrie, aerul din București este cât de cât respirabil, cu mici excepții. Probleme majore sunt din noiembrie până în aprilie când, pe lângă trafic și arderile de deșeuri, pornește și încălzirea rezidențială.

Încălzirea rezidențială este compusă din sistemul centralizat – unde CET-urile respectă normele de mediu, după cum spun reprezentanții ELCEN, și încălzirea individuală – centrale, sobe, șamd.

CET-urile sunt monitorizate tot timpul, însă pe ultimul segment este un mare vid de informație. Nu știm câte gospodării au centrale, cât poluează fiecare, câte gospodării au sobe, ce pun oamenii respectiv pe foc.

Citește aici mai multe explicații.

Cum ne afectează poluarea

Și anul trecut, din octombrie până în mai, și acum doi ani, au avut loc depășiri și cu peste 600% pentru poluarea cu praf, noaptea și în weekend, însă autoritățile nu au venit cu explicații clare. De câteva ori, Ministerul Mediului a indicat arderi necontrolate de deșeuri sau vânt puternic. Singurul care a vorbit deschis despre acest fenomen a fost fostul comisar șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, demis în septembrie de premierul Florin Cîțu.

Citește aici un reportaj cu explicațiile lui Octavian Berceanu și fenomenul Sintești.

Un studiu făcut de Institutul Național de Sănătate Publică, realizat pentru perioada 2010-2017, arată că în București este o asociere certă între creșterea poluării cu PM10 și PM2,5 (praf) și numărul tot mai mare de boli grave care afectează bucureștenii: infarct acut de miocard, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare,accident vascular cerebral, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC). Documentul obținut de HotNews.ro arată că, dacă poluarea ar fi scăzut la nivelul asumat în 2010, bucureștenii ar avea o speranță de viaţă mai lungă cu 4 ani.

„Principalele contribuții la emisia totală de PM2,5 din aer revin în mod aproape egal încălzirii rezidenţiale (45,8 %) şi traficului rutier (45,5 %), aportul surselor inventariate din sectorul industrial şi al serviciilor fiind de 8,5%. La emisia totală de PM10 din aer, principala contribuție îi revine traficului rutier (48,4 %), urmată de încălzirea rezidențială (39,2%); sursele inventariate din sectorul industrial și al serviciilor aduc un aport de 11,7%”, se arată în document.

Despre poluarea cu particulele PM10 și PM2,5

Particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid.

PM 2.5: 25 ug/m3 – valoarea-tintă anuală, 20 ug/m3 – valoarea limită anuală care trebuia atinsă până la 1 ianuarie 2020

PM 10, valori limită: 50 ug/m3 – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane; 40 ug/m3 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane

Surse naturale: erupții vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip și dispersia polenului.

Surse antropice: activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor incomplete.

Efecte poluării asupra sănătăţii populaţiei

Dimensiunea particulelor este direct legată de potențialul de a cauza efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații și intoxicări.

Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii.

Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.

Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii.

Expunerea pe termen lung la o concentrație de pulberi peste limite poate cauza cancer și moartea prematură.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro