Ponta despre faptul ca UE adopta in octombrie masuri de disciplina fiscala: Oktoberfest! Replica presedintelui Lituaniei: Nu e vorba de o sarbatoare cu bere
Presedintele Lituaniei i-a spus miercuri premierului Ponta ca apreciaza faptul ca in Germania s-a votat pentru masuri de disciplina fiscala si ca acestea vor fi adoptate de UE in octombrie, moment in care Ponta a afirmat zambind „Oktoberfest”, dar oficialul strain i-a explicat ca nu e vorba de „o sarbatoare cu bere”, scrie Mediafax.
In discutia avuta la Palatul Victoria, presedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, i-a spus premierului Victor Ponta ca este important ca liderii politici aflati la putere sa nu adopte masuri fiscale populiste si a aratat ca, in luna octombrie, la Consiliul European, vor fi luate masuri importante pentru tarile UE.
„Sunt fericita ca Curtea Constitutionala a Germaniei a votat sprijinirea unor masuri majore de disciplina fiscala si aceasta este important pentru guvernele tarilor noastre. Noi pregatim legi constitutionale cu masuri de disciplina fiscala. Noi nu vom schimba Constitutia, dar vor fi implicatii la acelasi nivel, pentru ca este o modalitate de preventie. Eu, ca presedinte, sunt foarte interesata sa evit politici si politici fiscale populiste in tara mea. De aceea, sper ca pentru prim¬ministri este utila o astfel de discutie, pentru ca si dumneavoastra o veti folosi pentru a incerca sa nu cedati la presiunile venite din partea partidului dumneavoastra, a opozitiei, si sa cheltuiti mai multi bani decat aveti. Daca nu aveti bani in buzunar, nu o sa cheltuiti. Aceasta decizie a UE este buna, cred ca la Consiliul UE din octombrie va fi adoptata”, a spus Grybauskaite.
In momentul in care a auzit rostindu-se in engleza numele lunii octombrie (october-n.r.), Ponta a intrerupt-o pe Dalia Grybauskaite si a spus zambind : „Oktoberfest !”.
Presedintele lituanian a explicat insa ca nu poate fi vorba de o sarbatoare.
„Nu, nu e sarbatoare. Inainte avem nevoie sa decidem multe si apoi sa mergem la petrecere, pentru ca la petrecere nu poate fi decat bere si nimic altceva”, a spus oficialul strain.
Curtea Constitutionala Federala a Germaniei a avizat, miercuri, participarea guvernului de la Berlin la Mecanismul European de Stabilitate (MES), iar tratatul de infiintare a fondului de salvare a zonei euro poate merge la ratificare in Parlament, cu anumite conditii.
Curtea suprema de la Karlsruhe a avizat participarea guvernului la fondul de urgenta de 500 miliarde euro al statelor din zona euro si pactul de disciplina fiscala semnat de 25 de lideri europeni in prima parte a acestui an.
Conditiile stabilite de Curte se refera la expunerea financiara pe care si-o poate asuma guvernul german fata de fond, care nu poate depasi plafonul de 190 miliarde euro stabilit initial fara aprobarea Bundestagului, camera inferioara a Parlamentului.
Oktoberfest, in traducere „Sarbatoarea lui octombrie”, este una din cele mai mari serbari populare din lume, fiind organizata anual in Munchen, de la mijlocul lunii septembrie pana in octombrie.