Sari direct la conținut

Posibil corp străin într-un sortiment de pâine de la Auchan / Retailerul le cere oamenilor să nu consume produsul și să îl aducă înapoi

HotNews.ro
Auchan, Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia
Auchan, Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia

Un lot dintr-un sortiment de pâine este retras din magazinele Auchan din cauza suspiciunii de contaminare cu corp străin. Cei care au cumpărat produsul sunt rugaţi să nu îl consume şi să îl returneze pentru a primi înapoi cotravaloarea, relatează News.ro.

”Grupul Auchan efectuează rechemarea produsului Auchan Toast cu faina integrală 600g. Motivul retragerii: suspiciune de contaminare cu corp străin”, potrivit unui anunţ postat pe site-ul ANSVSA.

Persoanele care au achiziționat produsul sunt rugate sa nu il consume, să-l returneze la Serviciul Clienti din magazinul Auchan de unde l-au cumparat si vor primi înapoi contravaloarea acestuia. Prezentarea bonului fiscal nu este necesara.

Doar produsele cu data de expirare 01.10.2024 care fac parte din lot 74 sunt vizate de rechemare. Detaliile produsului sunt: AUCHAN RR TOAST INTEGRAL 600 g EAN 5949084017052 lot 74, data de expirare 01.10.2024.

INTERVIURILE HotNews.ro