Prefectul Capitalei și-a dat demisia după numirea lui Marian Neacșu ca minstru de Interne: „O sfidare pentru toți oamenii decenți”
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, și-a anunțat miercuri demisia din funcție, apreciind că numirea lui Marian Neacșu, condamnat reabilitat, ca ministru de Interne, reprezintă „o sfidare pentru toţi oamenii decenţi” din Ministerul Afacerilor Interne.
„Astăzi am demisionat din funcția de prefect al Municipiului București. Mi se pare o sfidare pentru toți oamenii decenți din Ministerul Afacerilor Interne să le pui șef un condamnat. Dar PSD atât a putut. Sper ca măcar în funcția de prefect să nominalizeze o persoană cu capul pe umeri și să continue două proiecte importante pentru această instituție”, a scris Nistor într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El adaugă că își oferă sprijinul, dacă e necesar, pentru implementarea proiectului de digitalizare, pentru care a fost aleasă deja soluția tehnică.
„E totul pregătit, fonduri obținute de la PMB, soluția tehnică e aleasă. Tot ce trebuie făcut e să nu o blocheze. Îmi ofer sprijinul, gratuit, în caz de nevoie”, a transmis Nistor.
Nistor le-a mulțumit colegilor din Prefectură pentru perioada în care au lucrat împreună.
„Am trecut printr-o reorganizare a instituției, prin diverse situații de urgență și prin multe provocări. Am descoperit aici și funcționari profesioniști. Sper ca următorul prefect să îi lase să-și facă treaba, căci știu ce au de făcut. Să îi sprijine și să nu îi încurce”, a subliniat el.
Marian Neacșu a fost deputat PSD de Ialomița între 2008 și 2016. În februarie 2016, el a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la biroul său parlamentar. Între timp, el a fost reabilitat.