Sari direct la conținut

Pregătește Moscova provocări masive​? Rusia i-ar fi instruit pe angajații de la centrala nucleară Zaporojie să NU vină la muncă vineri

HotNews.ro
Centrala nucleară Zaporojie, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Centrala nucleară Zaporojie, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.

Anunţul vine pe fondul acuzaţiilor şi speculaţiilor din partea Rusiei şi Ucrainei că vineri este planificat un incident la fabrică.

Rusia a ameninţat, joi, că va închide centrala şi a avertizat că există riscul unui dezastru provocat de oameni din cauza bombardamentelor continue ale Ucrainei.

În schimb, Ucraina are o cu totul altă poveste, potrivit lui Andrii Iusov, purtătorul de cuvânt al direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării.

”Provocări la scară largă” la cea mai mare centrală nucleară din Europa

”Există informaţii noi, au sosit cu aproximativ jumătate de oră în urmă, că pentru mâine, 19 august, există un ordin ca majoritatea personalului să nu meargă la muncă”, a declarat Iusov pentru NBC News potrivit news.ro. ”Asta le-au spus ruşii oamenilor lor, în primul rând angajaţilor Rosatom”, a mai spus el, referindu-se la agenţia nucleară rusă.

Oficialul ucrainean a precizat că aceasta ar putea fi o dovadă că Rusia pregăteşte vineri ”provocări la scară largă” la centrala nucleară.

”Nu excludem posibilitatea unor provocări masive ruseşti pe teritoriul Zaporojiei mâine (n.r. vineri). Acest lucru este confirmat de propaganda lor, de informaţiile din sursele noastre şi de comportamentul ruşilor la instalaţie”, a adăugat el.

Rusia a refuzat să confirme sau să infirme dacă vreun angajat al agenţiei Rosatom este staţionat la Zaporojie. Ministerul rus al Apărării a acuzat, joi, Ucraina şi pe aşa-numiţii ”intermediari ai Statelor Unite” că încearcă să organizeze, vineri, un ”accident minor” la centrala din sudul Ucrainei pentru a da vina pe Rusia.

De asemenea, Ministerul rus al Apărării a invocat că ”provocarea” a fost programată să coincidă cu o vizită în Ucraina a secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi că ar putea implica o scurgere de radiaţii.

Șeful ONU: „Orice avarie la centrală ar fi o sinucidere”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „profund îngrijorat” de luptele din apropierea centralei nucleare Zaporojie și a avertizat că „orice avarie la centrală ar fi o sinucidere”, făcând din nou apel la „demilitarizarea” centralei, ocupată de armata rusă potrivit BBC.

El a făcut aceste declarații într-o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și preşedintele turc Recep Erdogan.

„Un acord este necesar de urgenţă pentru a restabili Zaporojie ca infrastructură pur civilă şi pentru a asigura securitatea regiunii”, a spus Guterres.

La rândul său, Zelenski a spus că a convenit asupra parametrilor unei posibile misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Zaporojie, avertizând din nou că Rusia trebuie să-şi retragă imediat forţele şi să înceteze bombardamentele din perimetrul centralei din sudul Ucrainei.

Președintele Turciei, îngrijorat de pericolul unui „nou Cernobîl”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus, la finalul întâlnirii, că țara sa susține Ucraina şi s-a arătat îngrijorat de pericolul unui „nou Cernobîl”:

  • „Ne-am exprimat preocupările privind luptele în desfăşurare din jurul centralei nucleare de la Zaporojie. Nu vrem să trecem printr-un nou Cernobîl”.

Kievul acuză Moscova, ale cărei forțe au capturat centrala nucleară în martie, că o folosește ca scut din care bombardează ținte ucrainene, în timp ce Rusia susține că Ucraina este cea care lansează bombardamentele în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa.

Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au dus săptămâna trecută la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului „în cel mai scurt timp” pentru inspectarea sitului.

Citește și:

––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro