Pregătiri intense la Pentagon pentru posibile operațiuni terestre în Iran. SUA trimite în regiune 2.500 pușcași marini și o navă de asalt amfibiu
Statele Unite trimit în Orientul Mijlociu încă 2.500 de pușcași marini, la bordul a trei nave de război, au declarat oficiali ai armatei americane, vineri, potrivit The New York Times și Reuters. Anunțul vine în contextul în care oficiali din Departamentul Apărării au făcut pregătiri detaliate pentru o posibilă desfășurare de forțe terestre în Iran, au spus surse multiple informate despre discuții pentru CBS News.
Comandanți militari de rang înalt au înaintat cereri specifice cu scopul de a fi pregătită o astfel de opțiune, în timp ce președintele american Donald Trump analizează posibile mutări în războiul lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, au mai spus sursele CBS News.
„Nu trimit trupe nicăieri”, le-a declarat președintele american reporterilor prezenți joi în Biroul Oval. Apoi, însă, a adăugat: „Dacă aș face-o, cu siguranță nu v-aș spune”.
Două dintre sursele CBS susțin că armata SUA a organizat întâlniri și pentru a pregăti modul în care ar fi gestionată o eventuală detenție soldaților iranieni și a forțelor paramilitare iraniene în cazul în care președintele decide să trimită trupe în Iran. S-a discutat și despre unde ar fi trimiși acești iranieni.
2.500 de pușcași marini americani în Orientul Mijlociu
Acești pușcași marini vor fi desfășurați luna viitoare și fac parte din Unitatea Expediționară 11, cu baza la Camp Pendleton, în California, și din grupul navei de asalt amfibiu USS Boxer. Sunt așteptați să îi înlocuiască pe pușcașii marini care au fost trimiși rapid în regiune, săptămână trecută, din Japonia, a precizat un oficial militar.
Deși a afirmat că nu intenționează să trimită trupe pe teren, Trump și-a lăsat o oarecare marjă de manevră, inclusiv prin forțele mobilizate. Unitățile Expediționare de Pușcași Marini pot trimite rapid detașamente de trupe și vehicule pe teren.
Menținerea unei astfel de forțe în regiune le permite comandanților să lanseze rapid operațiuni terestre la scară mică, cu infanteria marină. Astfel de unități pot ajuta și la evacuarea cetățenilor americani din regiune.
Doi oficiali au spus că nu a fost luată încă o decizie cu privire la posibilitatea de a fi trimise trupe în Iran, însă, în această săptămână, un oficial american și trei persoane familiarizate cu situația declaraseră pentru Reuters că trupele americane ar putea debarca pe țărmul Iranului sau pe insula Kharg, un hub iranian pentru exportul de petrol.
Conform unui sondaj Reuters/Ipsos din această săptămână, aproape două treimi dintre americani cred că Trump va ordona trupelor să intre într-un război terestru la scară largă, însă doar 7% susțin o astfel de mișcare.
Din 28 februarie, când Statele Unite și Israelul au lansat o operațiune împotriva Iranului, iar Teheranul a răspuns atacându-și vecinii din Golf, au murit peste 2.000 de persoane, majoritatea în Iran și Liban.