Sari direct la conținut

Premierul Irakului susţine prezenţa în ţară a forţelor americane pe termen nedefinit

HotNews.ro
Militari americani, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Militari americani, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Premierul irakian Mohammed al-Sudani a apărat prezenţa forţelor americane în ţara sa şi nu a stabilit un calendar pentru retragerea acestora, într-un interviu pentru ziarul Wall Street Journal publicat duminică, transmit agențiile Reuters și News.ro.

Referindu-se la contingentele de militari ale SUA şi ale NATO care antrenează şi asistă unităţile irakiene în combaterea organizaţiei Stat Islamic, dar care rămân în mare parte în afara luptelor, Mohammed al-Sudani a spus că forţele străine sunt încă necesare.

„Eliminarea ISIS are nevoie de mai mult timp”, a spus el în interviu.

Sudani, care a preluat funcţia de premier în octombrie anul trecut, a declarat pentru Wall Street Journal că plănuieşte să trimită o delegaţie la nivel înalt la Washington pentru discuţii cu oficialii americani, luna viitoare, adăugând că Irakul ar dori relaţii cu Washingtonul similare cu cele de care se bucură Arabia Saudită şi alte ţări producătoare de petrol şi gaze din Golful Persic.

„Nu cred că este imposibil ca Irakul să aibă o relaţie bună atât cu Iranul, cât şi cu Statele Unite”, a mai spus Sudani pentru ziarul american.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro