Sari direct la conținut

Premierul israelian amenință cu lovituri „peste tot în Liban”: „Ecuația s-a schimbat”

HotNews.ro
Benjamin Netanyahu, Foto: JINI / Xinhua News / Profimedia
Benjamin Netanyahu, Foto: JINI / Xinhua News / Profimedia

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat, vineri, că Israelul va impune încetarea focului în tot Libanul, în condițiile în care tirurile de rachete dinspre Liban au făcut Israelul să bombardeze Beirutul pentru prima oară după startul fragilului armistițiu cu Hezbollah, transmite AFP.

Premierul libanez Nawah Salem a descris bombardarea suburbiiilor din sudul Beirutului drept „o escaladare periculoasă”, dar a cerut armatei libaneze să îi aresteze rapid pe cei care au atacat Israelul. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut că loviturile israeliene din zona capitalei libaneze reprezintă o încălcare „inacceptabilă” a armistițiului.

Bombardamentul israelian a fost o ripostă la al doilea atac cu care s-a confruntat Israelul după intrarea în vigoare a armistițiului cu Hezbollah din noiembrie 2024, însă gruparea libaneză susține că nu a fost implicată nici în acest atac și nici în cel de sâmbăta trecută.

„Ecuația s-a schimbat”, susține premierul israelian. „Vom continua să implementăm încetarea focului prin forță, să lovim peste tot în Liban împotriva oricăror amenințări la adresa Statului Israel”, a continuat Benjamin Netanyahu.

Forțele israeliene au continua să efectueze raiduri în sudul și în estul Libanului după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, susținând că lovește ținte militare Hezbollah care au încălcat înțelegerea.

Totuși, operația de vineri a fost prima care vizează suburbiile sudice ale capitalei libaneze. Armata israeliană susține că a lovit o „locație folosită pentru depozitarea UAV-urilor (drone, n.r.) de către Unitatea Aeriană a Hezbollah (127) în zona Dahieh, un bastion terorist-cheie al Hezbollah”.

Forțele israeliană bombardaseră zona masiv în timpul războiului de anul trecut.

Președintele Libanului, vizită la Paris

Într-o conferință de presă pe care a susținut-o alături de Macron la Paris, președintele libanez Joseph Aoun a spus că va fi efectuată o anchetă, dar că toate semnalele arată că „Hezbollah nu este responsabil” pentru cel mai recent tir de rachete lansat asupra Israelului.

În aceeași conferință, președintele Franței a anunțat că va discuta despre atacul israelian cu omologul său american, Donald Trump, și apoi cu premierul Benjamin Netanyahu.

„Nu există nicio activitate care să justifice astfel de lovituri”, susține Macron.

Coordonatorul special al ONU pentru Liban, Jeanine Hennis-Plasschaert, a spus că schimbul transfrontalier de focuri este „profund îngrijorător” și a îndemnat toate părțile la reținere, întrucât revenirea la un conflict mai larg „trebuie evitată cu orice preț”.

Atmosfera din sudul Libanului a fost descrisă în detaliu în cadrul reportajelor realizate de corespondenta HotNews Adina Florea.

INTERVIURILE HotNews.ro