Sari direct la conținut

Premierul Romaniei, un om fara onoare si fara rusine

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews

“Ce s-a anuntat astazi este o decizie politica si ilegala, luata de apropiatii Presedintelui ca represalii pentru participarea mea la Consiliul European. Voi dovedi in fata Comisiei de Etica a Ministerului Educatiei ca am respectat toate regulile! Nu renunt la lupta pe care am inceput-o din cauza acestor atacuri. Nici vorba de demisie!”, a declarat Victor Ponta la Bruxelles potrivit unui comunicat al PSD.

Aceasta este reacția premierului României, după un scandal imens, internaționalizat între timp. Si după declarația dată ziarului EL Pais, că dacă se va demonstra plagiatul, va demisiona. S-a demonstrat.

Să recapitulăm.

O acuzație de plagiat grosolan a venit din partea prestigioaselor publicații Nature și FAZ. La simpla citire a lucrării și „surselor” de inspirație, lucrurile devin clare și pentru gospodine. Este plagiat grosolan, de tipul copy-paste. Inclusiv parte a concluziilor. Scuza că sursele de inspirație au fost trecute la bibliografie cade și ea, 30 de pagini au fost copiate din cartea dlui Crețu, netrecută la bibliografie. Fara sa vorbim ca nu aceasta este cutuma internationala, sa treci totul la bibliografie, fara mentionarea surselor pe parcursul lucrarii.

Toate acestea sunt fapte incontestabile, nu este nevoie de Comisii, politice sau nepolitice, pentru că plagiatul nu este unul soft. Ci unul primitiv, grosolan, posibil de stabilit de către orice om care știe să scrie și să citească.

De aici începe lupta politică.

Victor Ponta spune că nu este bun CNATDCU, care a dat ieri diagnosticul de plagiat, ci Consiliul National de Etică, schimbat acum câteva săptămâni cu oameni apropiați PSD. Un fost deputat PSD, președintele Consiliului este un subaltern al dnei Andronescu, Paul Dobrescu, fost rector la SNSPA și redactor la „Era Socialistă”, iar din ce scrie presa, asupra a 2-3 membri ai acestui Consiliu planeaza suspiciuni de plagiat, care vor fi aprofundate în zilele următoare. Oameni veniți din clientela politică a USL.

Desantul și atacul violent asupra CNATDCU, planificat de către ministrul Liviu Pop, prin descindere la fața locului în timpul lucrărilor, prin forțarea desființării prin reorganizare chiar în timpul ședinței, printr-un Ordin de Ministru apărut in Monitor chiar in cursul lucrărilor Consiliului, demonstrează pericolul pe care verdictul acestui Consiliu il reprezintă pentru actualul premier.

Pentru că membri CNATDCU sunt profesioniști, cu operă științifică impresionantă, recunoscută internațional, câțiva sunt academicieni. N-au venit în CNATDCU din clientela politică, nu le poate lua nimeni opera științifică, nici măcar premierul Victor Ponta.

Rămâne reproșul că, deși a fost sesizat, CNATDCU nu s-a ocupat de presupusul plagiat al Codruței Kovesi. Poate acesta este un plagiat mai soft, necesită mai multă cercetare, poate că importanța funcției premierului a contat, așa cum CNSAS dă prioritate candidaților la alegeri, poate sunt alte explicații, pe care președintele Consiliului, Marius Andruh, trebuie să le ofere.

Cât despre preferințele lui Victor Ponta, să vedem declarațiile referitoare la Parlament. In decembrie 2011: „acest Parlament este ilegitim”. In iunie 2012: „Parlamentul este cea mai legitimă instituție”, în condițiile în care n-au avut loc alegeri parlamentare între timp. Adică, instituțiile care-i sunt aservite sunt legitime, celelalte nu. Curtea Constituțională nu este bună, este aservită lui Băsescu, când nu-i convine. Pentru ca apoi, la Bruxelles, să declare că respectă deciziile CCR. Aceasta este logica premierului.

Ce urmează?

În perioada 2006-2008 a existat o luptă politică, exlusiv între Basescu și Tăriceanu. Alta este acum situația. Victor Ponta are impotriva sa majoritatea presei, (Realitatea tv, presupusă sprijinitoare a USL, a ținut toată ziua de ieri capul de afiș cu subiectul plagiatului premierului, acoperit foarte bine de unul dintre cei mai buni ziariști, Iuliana Gătej), majoritatea intelectualilor și universitarilor, presa străină, cetățeni cinstiți care trăiesc din munca proprie, fără furturi sau plagiate.

Cum să te duci în fața elevilor care dau bacalaureatul luni, să le spui ce? Nu copiați, să nu pățiți ce-am pățit eu? Va fi întâmpinat cu hohote de râs. Și acoperit de un val imens de ridicol.

Victor Ponta se iluzionează crezând că în cancelariile occidentale se trece cu vederea așa ceva. Următorul pas va consta în uși trântite în nas, statutul de paria în casta conducătorilor de state și guverne. Doar lipsa de experienta il impiedica sa vada acest lucru.

În lupta politică internă va fi una din principalele teme de bătălie. USL este condus de un hoț. Chiar dacă e vorba de hoție intelectuală, tot hoție se cheamă. Să nu se iluzioneze reprezentanții USL că nu vor fi tocați zi de zi și ceas de ceas cu această acuză. De către presă, opoziție, societatea civilă, oameni cinstiți, nefurâcioși.

Pierderile în planul imaginii, atât pentru România cât și pentru USL vor fi imense. Imposibil de cuantificat acum. Credibilitatea diplomelor românești în spațiul european se va prăbuși. Dacă la voi în România, până și Primul Ministru este plagiator, nu aveți mecanisme de sancționare a plagiatelor, ce încredere să avem în diplomele și titlurile voastre?

Sunt posibile procese deschise împotriva lui Victor Ponta, sesizări la procuratură, pentru faptele de până acum și, posibil, altele viitoare. Care vor ține capul de afiș în media, zi de zi, săptămână de săptămână, ca în atâtea alte cazuri celebre.

O stranie coincidență a istoriei: în timp ce magistrul intră în pușcărie, discipolul dă socoteală de plagiate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro