Premiul Nobel pentru Economie a fost câștigat de David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens în 2021
Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat în 2021 lui David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens pentru „contribuțiile empirice la economia muncii” și „contribuțiile metodologice la analiza relațiilor de cauzalitate”.
O jumătate a premiului a fost acordată lui Card pentru lucrările sale din domeniul economiei muncii în timp ce Angrist și Imbens vor împărți cealaltă jumătate a premiului pentru rolul lor în înțelegerea relațiilor de cauzalitate.
Știre în curs de actualizare.
Premiul Nobel pentru Economie este al șaselea și ultimul Nobel decernat în 2021.
Premiul Nobel pentru Medicină a fost decernat lunea trecută oamenilor de știință americani David Julius și Ardem Patapoutian pentru descoperirea receptorilor pentru temperatură și atingere.
Marți au fost anunțați câștigătorii Premiului Nobel pentru Fizică: Klaus Hasselmann (Germania), Syukuro Manabe (Japonia-SUA) și Giorgio Parisi (Italia) pentru „contribuțiile lor revoluționare la înțelegerea noastră asupra sistemelor fizice complexe”.
Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat miercuri cercetătorilor Benjamin List (Germania) și David MacMillan (SUA) pentru dezvoltarea organo-catalizei asimetrice.
Joi, scriitorul Abdulrazak Gurnah din Zanzibar a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor în prăpastia dintre culturi şi continente”.
Vineri a fost anunțat că jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov au primit Premiul Nobel pentru Pace pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”.
În 2020 Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat lui Paul Milgrom și Robert Wilson pentru inventarea de noi formate de licitații.
Citește și: