Sari direct la conținut

Preocupare în creştere în Franţa din cauza unei penurii de medicamente

HotNews.ro
Medicamente, Foto: AGERPRES
Medicamente, Foto: AGERPRES

Unele medicamente lipsesc de la apel în farmaciile franceze, iar fenomenul se înrăutăţeşte, afectând anumite antibiotice şi impunând autorităţilor sanitare să ia măsuri de urgenţă, dar, consideră unii observatori, este prea târziu şi insuficient, scrie agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

„Astăzi, ţara noastră cunoaşte un deficit de antibiotice esenţiale”, a scris joi seară pe Twitter medicul pediatru Remi Salomon, preşedintele Comisiei medicale pentru spitalele din Paris (AP-HP).

Primul dintre acestea este amoxicilina, de departe principalul antibiotic prescris copiilor în Franţa pentru a lupta împotriva unei serii de infecţii bacteriene precum anumite infecţii ale urechii şi pneumonii.

Cu toate acestea, în prezent se înregistrează „tensiuni puternice de aprovizionare” cu forma cea mai utilizată la copii, a remarcat vineri agenţia publică franceză a medicamentelor, ANSM, invocând o situaţie care ar putea dura până în martie.

Prin urmare, acest tratament poate fi dificil de găsit în farmacii – fenomen care este însă departe de a fi limitat la Franţa, deoarece afectează majoritatea ţărilor europene, precum şi Statele Unite şi Canada.

Explicaţia este, potrivit autorităţilor sanitare, o creştere a cererii după câţiva ani marcaţi de criza Covid şi de multiple restricţii sanitare care au redus răspândirea mai multor boli.

„Stocurile nu au fost la nivelul obişnuit şi liniile de producţie trebuie relansate”, a menţionat ANSM, într-o conferinţă de presă.

„Maxim două cutii”

Autorităţile au luat aşadar o serie de măsuri de urgenţă, inclusiv o raţionalizare ce limitează cantitatea pe care o poate comanda fiecare farmacie.

De asemenea, au cerut medicilor şi pacienţilor să folosească aceste antibiotice doar dacă este necesar: de exemplu, nu se prescriu împotriva bronşiolitei, în plină epidemie a acestei maladii.

Riscul de penurie se înscrie într-un context mai larg, în care autorităţile au fost deja forţate în ultimele luni să restrângă utilizarea anumitor medicamente.

Cel mai emblematic caz, paracetamolul, un analgezic omniprezent: autorităţile au recomandat farmaciştilor să nu vândă mai mult de două cutii per pacient, în ciuda asigurărilor producătorilor că nu va lipsi.

Însă preocupările legate de penurie au debutat mult mai demult decât ultimele luni, chiar dacă situaţia s-a înrăutăţit în contextul inflaţiei şi al intensificării tensiunilor geopolitice odată cu războiul din Ucraina.

„Din 2008, situaţiile de deficit de stocuri şi tensiuni de aprovizionare au progresat într-un mod îngrijorător în Franţa, dar şi în Statele Unite şi în alte ţări ale lumii”, nota deja în 2019 Leem, lobby-ul francez al sectorului.

Situaţie „previzibilă”

În acest context, măsurile anunţate vineri nu conving toţi observatorii, unii considerând că nu este potrivit să se insiste pe responsabilitatea pacienţilor şi a medicilor.

Astfel de discursuri „nu atacă cauzele structurale”, a estimat într-un comunicat Observatorul transparenţei în politicile privind medicamentele, care regretă măsurile „tardive” şi lipsa de reacţie a autorităţilor în faţa unei situaţii „previzibile”.

Această organizaţie, orientată spre stânga, face apel la o relocare masivă a producţiei de medicamente în Franţa, argumentând că dezvoltarea acesteia în mai multe ţări contribuie la problemele de aprovizionare.

Guvernul, la rândul său, subliniază că există deja multiple stimulente financiare pentru a-i încuraja pe producătorii de medicamente să-şi repatrieze producţia în Franţa.

El insistă şi asupra faptului că legea a înăsprit recent obligaţiile producătorilor în faţa penuriei, impunându-le să constituie stocuri minime pentru anumite tratamente.

Totuşi, în cazul amoxicilinei, ale cărei materii prime unele sunt produse în afara Europei, aceste obligaţii ar putea doar „absorbi şocul”, potrivit ANSM. Ceea ce „nu este suficient în cazul de faţă pentru a putea evita riscurile de penurie”, a recunoscut vineri agenţia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro