Presa despre integrarea Romaniei si Bulgariei
Mecanismul supravegherii dupa 1 ianuarie 2007 ar presupune, in urmatorii trei ani, rapoarte din sase in sase luni la Bruxelles, titreaza Cotidianul, in timp ce Evenimentul zilei scrie despre eventualitatea activarii
clauzei de salvgardare in cazul Bulgariei. Hotnews.ro se refera la informatiile din presa internationala unde se vehiculeaza ideea inghetarii largirii Uniunii dupa aderarea Romaniei si Bulgariei.
Evenimentul zilei
Incepem integrarea cu trei ani de carantina
Basescu si Tariceanu au imbratisat ideea monitorizarii post-aderare. Mecanismul supravegherii dupa 1 ianuarie 2007 ar presupune, in urmatorii trei ani, rapoarte din sase in sase luni la Bruxelles. O metoda mai dura de presiune ar fi conditionarea finantarilor europene de indeplinirea unui grafic al reformelor in agricultura, sistemul fiscal, absorbtia de fonduri.
La capitolul anticoruptie, se asteapta sentinte si evitarea greselilor de procedura.
Dupa discutiile cu oficialii europeni si cu liderii statelor membre, delegatia romana s-a declarat increzatoare intr-un raport pozitiv in mai privind aderarea Romaniei in 2007, acceptind in schimb o eventuala monitorizare a reformelor de catre Bruxelles.
„Sintem destul de siguri ca raportul din mai va fi unul pozitiv, dar va trebui sa vedem daca va fi indeajuns de pozitiv, altminteri vom lua decizia finala dupa raportul din noiembrie.
Analizam criteriile de aderare mai atent decit la celelalte zece noi state membre, pentru ca atmosfera generala s-a schimbat, nu doar in Olanda, dar si in Franta, Germania sau Belgia”, ne-a declarat purtatorul de cuvint al delegatiei olandeze, Herman van Gelderen.
Cotidianul
Bulgaria, sub ghilotina clauzei
Relatiile dintre principalii parteneri in coalitia de guvernamant din Bulgaria – Partidul Socialist (PS) si Miscarea Nationala Simeon al II-lea (MNSII), au devenit extrem de tensionate dupa ce Meglena Kuneva, ministrul pentru afaceri europene, a afirmat ca Uniunea Europeana (UE) urmeaza sa impuna Sofiei clauza de salvgardare pe Justitie si Afaceri Interne.
Intr-o intalnire cu Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) bulgare, Kuneva, membra MNSII, a afirmat ca, in urma vizitei expertilor Comisiei Europene veniti sa evalueze justitia inaintea Raportului decisiv din mai, a primit de la Bruxelles un raport „extrem de critic”, care ar sugera ca executivul european intentioneaza sa activeze clauza de salvgardare.
Conform cotidianului bulgar „Dnevnik”, in documentul trimis de la Bruxelles sunt criticate 15 domenii ale sistemului judiciar, dar si amendamentele constitutionale concepute tocmai pentru a alinia Legea fundamentala la cerintele UE.
Expertii europeni sunt nemultumiti de modificarile care trec sistemul judecatoresc sub control parlamentar, dar si de extinderea puterilor ministrului justitiei asupra trasarii bugetului sistemului judiciar si a carierei profesionale a magistratilor.
Hotnews.ro
Va ingheta UE procesul de extindere dupa aderarea Romaniei si Bulgariei?
In presa internationala de vineri a circulat informatia ca ministrii de externe ai tarilor membre UE au hotarat inghetarea procesului de extindere a UE, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei.
Cotidianul online turcesc Zaman.com informeaza ca problema extinderii s-a discutat in cadrul unei cine la care au participat ministrii de externe UE, dar evidentiaza ca in mod ciudat, comisarul european pentru extindere Olli Rehn nu s-a numarat printre invitati.
Angela Filote, purtator de cuvant al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, a declarat pentru Hotnews.ro ca intr-adevar joi seara a fost o cina a ministrilor de externe, dar ca nu s-a luat nici o decizie.
Purtatorul de cuvant al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti a precizat ca singura intalnire oficiala la nivelul celor 25 de state membre, care a avut loc vineri, a fost cea a Consiliului European de primavara de la Bruxelles, unde agenda a fost dominata de problema energetica.
Angela Filote a confirmat insa ca joi seara a existat intr-adevar o cina la care au fost invitati toti ministrii de externe ai statelor membre ale Uniunii.
„Intalnirea oficiala care a avut loc intre statele membre nu a avut extinderea pe agenda. A fost o intalnire care a avut problema energetica pe agenda. Este adevarat ca a existat o cina cu ministrii de externe din UE la care s-a discutat in general despre viitorul Europei, in care s-a discutat si problema extinderii, dar nu s-a luat nici o decizie”, a declarat Angela Filote.
daca va adera la 1 ianuarie 2007 sau nu.
Raportul din mai al Comisiei Europene deschide trei scenarii
Purtatorul de cuvant al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Angela Filote, a declarat pentru Hotnews.ro ca raportul din luna mai al Comisiei Europene va face recomandarile, insa decizia va apartine Consiliului European, ca reprezentant al tarilor membre ale Uniunii, care se va exprima in luna iunie a acestui an.
Evaluarea din mai deschide trei scenarii:
1. Comisia Europeana nu face recomandarea de amanare cu un an a aderarii si atunci nici nu se va mai discuta aceasta posibilitate de catre statele membre, in cadrul Consiliul European din luna iunie a acestui an.
2. Comisia recomanda amanarea cu un an a aderarii si atunci Consiliul European hotaraste amanarea cu un an.
3. Comisia recomanda amanarea cu un an a aderarii, dar Consiliul hotaraste ca Romania si Bulgaria pot adera la 1 ianuarie 2007.
„In cazul Greciei, spre exemplu, Comisia Europeana a recomandat amanarea cu un an a aderarii tarii, dar Consiliul European a decis ca Grecia este pregatita”, a mentionat Angela Filote.