Presa greacă: Ar putea Erdogan să atace Grecia? – Patru factori hotărâtori

Din mai multe motive, Recep Tayyip Erdoğan face aproape zilnic declarații împotriva Greciei. Același tipar este urmat și de demnitari turci de top, în timp ce analiștii turci nu încetează să vorbească despre – și să prezinte(!) – modalități de invadare a Greciei de către trupele turcești, scriu grecii de la IN, citați de Rador.

Chiar dacă discuțiile despre o posibilă confruntare greco-turcă durează de mulți ani, cu o intensitate fluctuantă, este evident că în prezent disputa a luat amploare, pe fondul invaziei rusești în Ucraina – pentru mulți neașteptată la început.

Ce se întâmplă? Ce vrea Erdogan și cât de mare este riscul unei confruntări militare cu Grecia?

Acestea sunt întrebările puse de Michael Rubin în analiza sa pentru rețeaua American Enterprise Institute.

Lista țărilor supuse agresiunii turcești este lungă. Turcia ține sub ocupație o treime din Cipru. Și-a folosit avioanele F-16 și forțele speciale împotriva armenilor.

Potrivit unor oficiali irakieni, Turcia a instalat 68 de avanposturi pe teritoriul Irakului – de la spații mici la nivel de pluton până la baze militare în toată regula. Forțele aeriene turcești bombardează Irakul în fiecare noapte. Turcia „anihilează” zone întregi din nordul Siriei.

În acest context, amenințările tot mai intense ale președintelui Recep Tayyip Erdogan la adresa Greciei ar trebui să ne îngrijoreze. Într-adevăr, tensiunea dintre cei doi membri NATO nu este nimic nou și datează de decenii, de dinainte de actualul lider instabil al Turciei. Însă există patru factori care fac ca actuala criză să fie diferită.

În primul rând, Erdogan este un revanșard. El urmărește să revizuiască – întotdeauna în favoarea Turciei – Tratatul de la Lausanne, vechi de un secol, care a stabilit granițele Turciei cu Grecia și Bulgaria.

El susține în mod fals că Grecia încalcă acordurile de demilitarizare, în timp ce politicienii turci – inclusiv partenerul de coaliție al lui Erdogan și liderul partidului naționalist, Devlet Bahçeli, dar și ministrul Apărării, Hulusi Akar, – susțin în continuare că Turcia ar trebui să dețină toate insulele aflate la est de linia mediană din Marea Egee.

Turcia nu limitează această atitudine provocatoare doar la prezentarea unor hărți. Avioanele turcești încalcă în mod regulat spațiul aerian al insulelor grecești, cum e cazul insulei Kastellorizo. Declarațiile Departamentului de Stat – care păstrează echidistanța – înrăutățesc lucrurile.

Mai simplu spus, Turcia încalcă spațiul aerian grecesc și ține sub ocupație o parte din teritoriul cipriot, și nu invers. Secretarul de Stat american Antony Blinken ar trebui să spună răspicat acest lucru. Relativizarea morală și minciunile nu reprezintă o bază pentru pace și dreptate.

În al doilea rând, economia Turciei se prăbușește. Erdogan a ajuns la putere în urmă cu două decenii pe un fond de nemulțumire larg răspândită față de inflație, slăbirea lirei turcești și corupția elitei conducătoare. Astăzi, inflația este de peste 80%, lira turcească și-a pierdut peste 80% din valoare în ultimii cinci ani, iar Erdogan și familia sa au devenit miliardari.

Din moment ce președintele turc guvernează prin practici dictatoriale, după ce a reprimat, a băgat în închisoare sau a marginalizat orice fel de voce de opoziție, el nu poate nega responsabilitatea ce îi revine pentru situația dificilă a Turciei.

În schimb, el caută o criză pentru a distrage atenția. Ocuparea unor insule grecești și provocarea Atenei pentru ca aceasta să treacă la acțiune ar fi diversiunea perfectă.

Aceeași dinamică este valabilă și acum, când Turcia se îndreaptă spre alegeri. În cadrul Departamentului de Stat, există o tendință spre vise deșarte: mulți partizani ai relațiilor dintre SUA și Turcia recunosc cât de problematic poate fi Erdogan, dar speră că alegătorii, obosiți de excesele sale, îl vor înlătura pur și simplu la alegerile de anul viitor. Ei folosesc această speranță pentru a limita orice acțiune care ar trage Turcia la răspundere.

Problema este însă că ei presupun că Erdogan – care s-a descris pe sine drept un slujitor al shariei și un imam al Istanbulului – va accepta voința populară.

Realitatea este următoarea: dacă Erdogan crede că ar putea suferi o înfrângere la urne cu o diferență care ar face orice… intervenție imposibilă, atunci va declanșa o criză și va declara o stare de urgență națională, folosind-o ca scuză pentru a evita alegerile. Pentru Erdogan, un război cu Grecia ar fi soluția perfectă.

În ultimul rând, administrația Biden a avut o abordare greșită. Chiar dacă președintele SUA și-a preluat mandatul afișând o rezistență mai mare decât președinții George W. Bush, Barack Obama sau Donald Trump la tentativele de seducție ale lui Erdogan, echipa sa a făcut un pas semnificativ înapoi în ultimele luni, în special în ceea ce privește vânzarea de F-16 către Turcia.

Poate că Biden și consilierul pentru Securitate Națională Jake Sullivan au crezut că acest lucru îl va calma pe Erdogan după pierderea contractului pentru F-35 și va încuraja Turcia să ajute Ucraina.

Dar a avut efectul opus: Erdogan a interpretat mișcarea lui Biden atât ca o „undă verde” de a intensifica atacurile împotriva vecinilor săi, cât și ca un semnal că Turcia ar putea cumpăra rachete S-400 suplimentare de la Rusia fără a suferi consecințe.

Între timp, Turcia face un joc dublu în Ucraina, ajutând Rusia să scape de consecințele diplomatice și economice ale acțiunilor sale.

Un război cu Grecia ar putea avea loc, nu din cauza unei greșeli a Atenei, ci pentru că Erdogan încearcă cu disperare să distragă atenția de la eșec și faliment.

Întrebările la care va trebui probabil să răspundă administrația Biden în următorul an sunt ce se poate face pentru a descuraja agresivitatea Turciei, ce pot face Statele Unite pentru a ajuta Grecia să combată mai bine dronele fără pilot, avioanele și rachetele Turciei și dacă Statele Unite vor rămâne inactive în cazul în care un membru NATO atacă un aliat loial, potrivit IN.