Preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a cerut Congresului înlăturarea statuilor forţelor confederate din Capitoliu
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a cerut miercuri Congresului să adopte imediat măsuri pentru a elimina din Capitoliul Statelor Unite ale Americii 11 statui reprezentând lideri şi soldaţi ai forţelor confederate din perioada războiului civil, informează Reuters, citată de Agerpres. „Statuile lor aduc un omagiu urii, nu reprezintă o moştenire. Ele trebuie înlăturate”, a scris Pelosi într-o scrisoare adresată conducerii unei comisii a Congresului, responsabilă cu gestionarea statuilor expuse la Capitoliu. Apelul său survine în contextul frământărilor sociale din SUA, generate de probleme precum inegalitatea rasială şi brutalitatea poliţiei, declanşate în urma morţii pe 25 mai a lui George Floyd. Acest incident a fost cel mai recent dintr-o lungă listă de cazuri în care bărbaţi şi femei de culoare şi-au pierdut viaţa ca urmare a modului în care au fost trataţi de poliţişti.
De la moartea lui Floyd, autorităţi din sudul SUA, unde afro-americanii au fost ţinuţi în sclavie până la sfârşitul războiului civil (861-1865) dispun în această perioadă înlăturarea monumentelor ridicate în onoarea forţelor confederate.
Statuile forţelor confederate expuse în Capitoliul SUA, care adăposteşte un număr mare de monumente ale unor figuri importante din istoria americană, printre care generalul Robert E. Lee şi preşedintele Confederaţiei Jefferson Davis.
Comisia mixtă căreia Pelosi i-a adresat apelul de eliminare a statuilor este formată din parlamentari aparţinând ambelor partide politice şi nu este clar deocamdată care va fi reacţia acestora.
Conform unei tradiţii de lungă durată, fiecare stat american trimite două statui pentru Capitoliu.
Tot miercuri, preşedintele Donald Trump a respins ideea redenumirii bazelor militare americane care au primit nume ale unor lideri ale forţelor confederate, respingând apelurile de schimbare făcute după moartea lui George Floyd.
Marina americană a anunţat marţi că lucrează la un proiect ce vizează interzicerea arborării steagului de luptă confederat în toate spaţiile publice, instalaţiile, navele şi aeronavele sale.