Sari direct la conținut

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen vine luni la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea PNRR / Întrevederi cu şeful statului Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen va face luni o vizită oficială la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României în cadrul NextGenerationEU. Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu, scrie news.ro.

Ursula von der Leyen va merge mai întâi la Palatul Cotroceni, unde are programată o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Apoi şefa CE se va afla la Palatul Victoria, la ora 17:00, unde va fi întâmpinată de către premierul Florin Cîţu, care îi va prezenta membrii Guvernului, după care vor avea o întâlnire tête-a-tête, conform anunţului făcut de Executiv.

La evenimentele de la Palatul Victoria este aşteptat şi fostul ministru USR PLUS al proiectelor europene, Cristian Ghinea, care a anunţat deja că va participa la întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, la invitaţia premierului şi după consultări cu cei doi copreşedinţi ai USR PLUS, ”pentru că PNRR este al României”.

„În timpul vizitei sale, preşedinta von der Leyen se va întâlni cu preşedintele României, Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu. Cei trei înalţi oficiali vor vizita Spitalul Universitar Bucureşti, care ar putea beneficia de finanţare prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă. La finalul vizitei, cei trei demnitari vor susţine o conferinţă de presă”, conform anunţului CE.

Conferinţă de presă comună este programată de la ora 18:15.

„Pentru România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este nu doar documentul în baza căruia vom putea beneficia de o alocare de 29,2 miliarde de euro, ci şi garanţia că investiţiile şi reformele vor fi coordonatele următorilor ani. România se raliază, aşa cum este firesc, obiectivelor ce caracterizează economiile dezvoltate: modernizarea infrastructurii de transport şi medicale, economie verde, digitalizare. Apreciez colaborarea cu partenerii noştri europeni pentru definitivarea PNRR. Guvernul este pregătit să atragă fondurile de care va beneficia România şi determinat să aplice programele de reformă”, a afirmat Florin Cîţu.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe 15 componente care acoperă şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătate, rezilienţă economică, socială şi instituţională; politici pentru noua generaţie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro