Ce urmează? Președintele CCR, Marian Enache, pentru cititorii HotNews: „Luăm totul de la capăt. Liste de semnături, campanie electorală”
Efectul deciziei fără precedent a Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale va fi „reluarea de la capăt a întregului proces electoral”, începând cu strângerea de semnături de către candidați și terminând cu o nouă campanie electorală. Explicațiile au fost date de președintele CCR, Marian Enache, pentru cititorii HotNews.ro.
„Tot procesul electoral va fi luat de la zero. Luăm totul de la capăt. Candidații vor strânge liste de semnături, cu înscriere la Biroul Electoral, vor fi validate sau invalidate, va fi reluată toată campanie electorală și totul”, a delarat președintele CCR.
El a spus că în aproximativ o oră și jumătate CCR va emita motivarea deciziei, în care vor fi trecute argumentele pentru anularea alegerilor prezidențiale și toți pașii de urmat.
Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de Curtea Constituțională vineri, cu două zile înaintea turului doi, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, și în plină votare în diaspora.
Hotărârea a fost luată în urma a patru sesizări făcute la CCR pentru anularea alegerilor, după ce Administrația Prezidențială a desecretizat documentele din CSAT. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.