Sari direct la conținut

Preşedintele CJ Constanţa, Mihai Lupu, scapă în dosarul de luare de mită / DNA a clasat dosarul pentru că „nu există probe”

HotNews.ro
Lupu Mihai, președintele CJ Constanța, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Lupu Mihai, președintele CJ Constanța, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, era acuzat de luare de mită a fost clasat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru că procurorii nu au găsit probe că acesta ar fi săvârşit infracţiunea. Mihai Lupu a declarat că “justiţia a fost făcută, iar nevinovăţia şi integritatea mea au fost consolidate”.

Mihai Lupu a făcut anunțul, joi, pe pagina sa de Facebook, publicând documentul pe care l-a primit de la procurorii anti-corupţie, potrivit News.ro.

  • “Vă facem cunoscut faptul că prin rechizitoriul 19/P/2023 din data de 11.12.2023, referitor la infracţiunea reţinută în sarcina dumneavoastră, respectiv cea de luare de mită, prevăzută de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 alin.1 C.pen., în temeiul disp. Art. 315, alin. 1, lit.b C.pr.pen rap la art.16, lit c, c. proc. pen, s-a dispus clasarea deoarece nu există probe din care să reiasă că dumneavoastră aţi săvârşit infracţiunea”, se arată în documentul primit de la DNA, postat de Lupu pe Facebook.

Mihai Lupu a declarat că nevinovăţia şi integritatea sa au fost consolidate.

  • “«Neînceperea urmăririi penale» este verdictul pronunţat de instanţă în dosarul investigat de către DNA. Justiţia a fost făcută, iar nevinovăţia şi integritatea mea au fost consolidate, odată cu această hotărâre.
  • Le mulţumesc celor care au rămas alături de mine şi care nu s-au îndoit nicio clipă de integritatea mea morală şi de etica profesională. Reafirm angajamentul meu faţă de transparenţă şi responsabilitate în faţa tuturor celor care mi-au acordat încredere şi m-au ales”, a afirmat preşedintele CJ Constanţa.

El a mai adăugat că unii s-au grăbit să ia măsuri împotriva sa deşi ceruse să fie suspendat până la finalizarea cercetării.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a fost cercetat de DNA, în această vară, pentru luare de mită, alături de directorul Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat, Ermil Chelariu, şi alţi funcţionari din primăriile Năvodari şi Mangalia.

Funcţionarii au fost acuzaţi ar fi oferit informaţii nepublice unui om de afaceri pentru a câştiga mai multe licitaţii, iar Lupu, Chelariu şi un alt funcţionar ar fi primit în schimb plante decorative şi ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a grădinilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro