Sari direct la conținut

Președintele Comisiei Europene îi transmite felicitări Maiei Sandu, în limba română: Uniunea Europeană e gata să sprijine Moldova

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Olivier Hoslet / AFP / Profimedia Images
Ursula von der Leyen, Foto: Olivier Hoslet / AFP / Profimedia Images

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a transmis ”felicitări” Maiei Sandu, în limba română, într-un mesaj pe twitter. Ea a mai spus că victoria acesteia în alegerile prezidențiale din Moldova este un semnal clar că oamenii vor combaterea corupției și respectarea statului de drept.

”Felicitări @sandumaiamd. Victoria ta este un apel clar la combaterea corupției și revenirea la respectarea statului de drept, calea către un viitor prosper. UE este gata să sprijine Moldova”, este mesajul președintelui Comisiei Europene.

Candidata pro-europeană Maia Sandu a câștigat alegerile din Republica Moldova cu 57,75% din voturi, în timp ce Igor Dodon a obținut 42,25%, după numărarea tuturor buletinelor de vot din secțiile de votare.

Președintele ales al Rep. Moldova, Maia Sandu, a declarat luni, după anunțarea rezultatelor finale, că este nevoie de curaj pentru consolidarea instituțiilor statului, astfel încât acestea să se ridice deasupra intereselor de grup.

”Avem nevoie de curaj și de implicare, avem nevoie de spirit patriotic pozitiv (…) Peste ani vreau ca Moldova să nu mai fie asociată cu sărăcia, corupția și emigrarea”, a declarat Maia Sandu, la prima ieșire publică după finalizarea numărării voturilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro