Sari direct la conținut

Președintele din Ecuador spune că s-a încercat iar asasinarea lui, de data aceasta cu ciocolată

HotNews.ro
Președintele din Ecuador spune că s-a încercat iar asasinarea lui, de data aceasta cu ciocolată
Președintele ecuadorian Daniel Noboa și soția sa, Lavinia Valbonesi. Foto: Rodrigo BUENDIA / AFP / Profimedia

Președintele Ecuadorului a declarat că cineva a încercat să-l otrăvească punând trei substanțe toxice foarte concentrate în cadouri constând în ciocolată și gem, transmite BBC.

Daniel Noboa a spus că echipa sa are dovezi care susțin această afirmație, dar nu le-a prezentat public.

Liderul sud-american a declarat pentru CNN că, în opinia sa, este „practic imposibil” ca cele trei substanțe chimice să se găsească în concentrații ridicate în produsele respective din întâmplare.

Declarațiile sale vin în urma confruntărilor violente din Ecuador provocate de creșterea bruscă a prețurilor la combustibili sub președinția sa. Politicianul de centru-dreapta a introdus măsuri militare dure împotriva bandelor de traficanți de droguri, dar a fost și acuzat că vizează protestatarii.

Noboa a negat acuzațiile că aceste tentative de asasinat despre care a vorbit – trei în doar două luni – ar fi un mijloc de a-i prezenta pe criticii săi drept violenți.

„Nimeni nu aruncă cu cocktailuri Molotov spre el însuși… sau se otrăvește cu ciocolată, sau aruncă cu pietre în propria persoană”, a spus el, referindu-se la incidente anterioare.

Sute de oameni au atacat, pe 7 octombrie, convoiul umanitar al președintelui Ecuadorului, Daniel Noboa, în ceea ce un ministru de rang înalt a calificat drept o tentativă de asasinat.

Guvernul a spus și că, la sfârșitul lunii septembrie, un convoi în care se afla Noboa a fost atacat și 17 soldați au fost luați ostatici.

Astfel de informații au fost vehiculate și în aprilie, la câteva zile după ce Noboa a fost reales președinte, când a fost declarată „stare de alertă maximă”. Atunci, pe rețelele de socializare a circulat un raport al serviciilor de informații militare care susținea că asasini care au intrat în Ecuador din Mexic și din alte țări plănuiau să comită „atacuri teroriste” împotriva șefului statului.

INTERVIURILE HotNews.ro