Președintele Donald Trump spune că Statele Unite au reluat negocierile cu talibanii

Președintele american Donald Trump a anunțat joi în timpul unei vizite surpriză în Afganistan că negocierile cu talibanii au fost reluate, după ce acestea au fost întrerupte în septembrie, relatează AFP și Reuters.
Vizita lui Trump este prima după ce a devenit președinte și a venit la o săptămână după o schimbare de prizonieri între Washington și Kabul care a dus la creșterea speranțelor privind discuțiile de pace, potrivit Reuters.
”Talibanii vor un acord”, a spus Trump în cadrul unei întâlniri cu președintele Ashraf Ghani, la baza americană din Bagram. Trump a adăugat că ”noi ne întâlnim cu ei și spunem că trebuie să fie o încetare a focului și ei nu au vrut să înceteze focul iar acum vor un armistițiu, cred. Cel mai probabil se va rezolva astfel”.