Președintele Franței, Emmanuel Macron, ar urma să vină în România
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni săptămâna viitoare în România, susțin surse oficiale citate de Digi 24. El ar urma să se întâlnească cu Klaus Iohannis, precum și cu militarii francezi aflați în România.
Președintele Franței ar urma să vină în România miercuri, urmând să viziteze baza de la Cincu, unde se află soldații francezi.
Este a treia vizită pe care o face în România președintele Franței, fiind prima de la câștigarea celui de-al doilea mandat, în 24 aprilie.
În România este constituit din luna mai Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră. Grupul de Luptă este condus de Franța, țară care aduce în România și o componentă de apărare antiaeriană.
Forțele principale ale BGFP sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu, unde execută misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României”, potrivit Ministerului Apărării.