Sari direct la conținut

Preşedintele iranian în Turcia pentru a găsi o poziţie comună legată de războiul din Gaza

HotNews.ro
Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului, Foto: Iranian Presidency / Zuma Press / Profimedia
Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului, Foto: Iranian Presidency / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua marţi prima sa vizită în Turcia, sperând să lase deoparte divergenţele din trecut şi să formuleze un răspuns comun cu Ankara la acţiunile Israelului în Fâşia Gaza, transmit AFP și Agerpres.

Apărător fervent al cauzei palestiniene, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat de partea Hamas pe măsură ce numărul victimelor palestiniene din Fâşia Gaza a crescut, în urma represaliilor israeliene după atacul mortal al mişcării islamiste din 7 octombrie care a făcut 1.200 de morţi în Israel, în principal civili.

Cel puţin 15.000 de palestinieni, în mare parte civili, au fost ucişi în bombardamente de la începutul războiului, potrivit guvernului Hamas.

Şeful statului turc a declarat Israelul drept un „stat terorist” şi a considerat că Hamas este un „grup de eliberatori care îşi protejează pământul”.

Dar întâlnirile dintre liderii unor ţări musulmane şi arabe nu au condus până în prezent la găsirea unui teren comun privind măsurile economice şi politice imediate care trebuie luate în legătură cu Fâşia Gaza.

Potrivit analiştilor, preşedintele iranian ar putea încerca, în timpul vizitei sale, să convingă Ankara să meargă dincolo de retorică şi să întrerupă relaţiile sale comerciale înfloritoare cu Israelul.

„Iranul se aşteaptă ca Turcia să pună capăt schimburilor sale comerciale directe şi indirecte cu Israelul”, a declarat directorul Centrului de Studii Iraniene din Istanbul, Hakki Uygur.

„Turcia a adoptat, totuşi, o abordare constând în separarea atentă a problemelor politice şi comerciale”, a adăugat el.

Vizita preşedintelui iranian are loc în timp ce Israelul şi Hamas au propus luni o prelungire a armistiţiului expirând marţi în luptele din Fâşia Gaza, care a permis în patru zile eliberarea a zeci de ostatici din mâinile mişcării islamiste şi de prizonieri palestinieni.

Turcia şi Iranul împart o frontieră de 535 de kilometri şi o istorie complexă marcată de strânse relaţii economice şi dezacorduri legate de conflictele regionale.

Turcia a sprijinit grupurile rebele în timpul războiului din Siria, împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad susţinut de Iran şi Rusia.

Sprijinul acordat de Ankara Azerbaidjanului în legătură cu teritoriul disputat Nagorno-Karabah, pe care Baku l-a ocupat în septembrie anul trecut într-o ofensivă fulger, a iritat şi Iranul.

Teheranul este îngrijorat de faptul că o creştere în influenţă a Azerbaidjanului în regiunea Caucaz ar putea alimenta ambiţiile separatiste în rândul propriei minorităţi etnice azere.

De asemenea, Iranul nu priveşte cu ochi buni nicio ambiţie a Azerbaidjanului de a crea un coridor pe teritoriul armean spre exclava Nahicevan, de-a lungul frontierei de nord a Iranului, ceea ce ar putea să complice propriul acces la Armenia.

„Cel mai important dezacord dintre Turcia şi Iran se referă la Caucaz şi Nagorno-Karabah”, a subliniat Arif Keskin, un cercetător de la Ankara specializat în relaţiile turco-iraniene.

„Odată cu conflictul din Fâşia Gaza, această problemă a trecut pe un plan secundar, dar rămâne importantă”, a adăugat el.

Potrivit preşedinţiei turce, Erdogan a discutat duminică la telefon cu şeful statului iranian despre o „poziţie comună împotriva brutalităţii Israelului”.

Potrivit analiştilor, Iranul este pe cale de a-şi ajusta instrumentalizarea unor grupări precum Hamas sau Hezbollah în Liban pentru a face presiune asupra Israelului şi Statelor Unite.

„Iranul este reticent să intervină în actuala criză din Orientul Mijlociu şi va evita probabil orice acţiune susceptibilă să agraveze conflictul”, a menţionat Eurasia Group într-un raport.

„Întrucât Iranul nu deţine controlul deplin asupra aliaţilor săi, există riscul ca acţiuni involuntare să antreneze represalii americane şi o escaladare a conflictului”, a adăugat Eurasia Group.

„Iranul are nevoie în prezent de relaţii bune, cel puţin în aparenţă, cu vecinii săi”, a insistat Arif Keskin.

Erdogan şi-a exprimat şi el în mod repetat îngrijorarea cu privire la propagarea războiului.

„Iranul şi Turcia vor continua să lucreze împreună pentru a face permanent armistiţiul temporar şi pentru a obţine o pace durabilă”, a anunţat preşedinţia turcă după discuţia telefonică avută cu şeful statului iranian.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro